Eveniment
VIDEO / Dimineață de coșmar pentru șoferii din România. Caramboluri anunțate de polițiști în alte trei județe
Dimineață de coșmar pentru șoferii din România, după mega-carambolul de pe ocolitoarea brașovului, polițiștii din alte trei județe anunță același tip de accident.
Cluj
Ceața, carosabilul umed, neatenția în trafic, toate au contribuit la producerea unui accident în lanț pe Calea Turzii în această dimineață. 7 mașini au fost implicate iar circulația a rămas blocată minute în șir.
Din fericire evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime.
„Din primele informaţii, în această dimineaţă, pe strada Calea Turzii, din municipiul Cluj-Napoca, s-au produs mai multe evenimente rutiere soldate cu pagube materiale, ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Până în acest moment, la Biroul Constatări Avarii Auto, s-au prezentat 8 conducători auto, implicaţi în evenimente rutiere.
Astfel, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate 5 autoturisme, unul cu 2 autoturisme implicate, iar un alt autoturism a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp. În urma acestor evenimente, nicio persoană nu a fost rănită”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Argeș
Carambol cu 3 mașini la Dârmănești. Victimele au răni ușoare. Un accident rutier în care au fost implicate 4 mașini s-a produs în această dimineață la Dârmănești, zona Pentarom. Au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD și în sprijin a sosit și un echipaj din cadrul serviciului de ambulantă județean.
În urma evenimentului au rezultat două victime, femei. Ambele au primit îngrijiri medicale. Una a fost transportată la spital iar cealaltă a refuzat transportul.
O femeie, în vârsta de 28 de ani, (pasager în spate) prezenta zgârieturi și răni la nivelul capului a refuzat transportul la spital iar cealaltă femeie în vârstă de 65 de ani a suferit răni la nivelul capului, a fost preluată de un echipaj al SAJ.

Alba
Carambol pe Autostrada Sibiu -Deva, între Sebeș și Orăștie, miercuri dimineață.
Potrivit primelor informații primite de polițiștii din Alba, prin serviciul 112, 5 autoturisme ar fi fost implicate într-un accident de circulație.
Nu au fost raportate victime, însă autoritățile se deplasează la fața locului.
-
Fapt diversacum 2 zileUrsoaică împușcată în Poiana Brașov
-
Utilacum 3 zileRATBV suplimentează numărul curselor odată cu începerea noului an școlar
-
Administrațieacum 2 zileCum se va schimba centrul Brașovului: Mai puține mașini, zone pietonale noi și o parcare mare în Centrul Civic
-
Culturalacum 2 zile13 artiști au rămas fără contracte la Opera Brașov. Sindicatele contestă măsurile conducerii
-
Utilacum 2 zileTransport public gratuit la Râșnov, în perioada „Zilelor Orașului și Festivalului Ecvestru”
-
Socialacum 2 zileBursele a 12.000 de elevi din Brașov, în pericol. Fabricile germane cer modificarea urgentă a legii
-
Administrațieacum 2 zileVIDEO/ Grădinița cu derdeluș, un proiect inedit pentru Brașov. Va avea 240 de locuri
-
Businessacum 2 zileBrașovul investește în dezvoltarea startup-urilor prin extinderea centrului CATTIA


