Politics
Vasile Mezdrea demisionează din Consiliul Local Brașov. Cine îi va lua locul
Consilierul local al municipiului Brașov Vasile Mezdrea și-a dat demisia din Consiliul Local Brașov. Acesta a anunțat că decizia este una personală și asumată și că a fost discutată anterior cu primarul George Scripcaru, cu președintele organizației municipale PNL Brașov, Sebastian Rusu, precum și cu ceilalți colegi din organizația politică.
Mezdrea susține că plecarea sa din Consiliul Local nu reprezintă rezultatul unui conflict și că rămâne în cele mai bune relații cu colegii săi.
În mesajul transmis colegilor și brașovenilor, consilierul local afirmă că și-a îndeplinit obiectivele asumate și că a contribuit la proiecte importante pentru dezvoltarea municipiului.
„Țin înainte de toate să vă mulțumesc pentru încrederea dumneavoastră și pentru onoarea de a reprezenta interesele brașovenilor în cadrul Consiliului Local.
În câteva cuvinte, vreau să clarific motivele demisiei mele, pentru a nu lăsa loc altor interpretări. Decizia mea este una personală, este una asumată, este una discutată anterior cu domnul primar George Scripcaru, cu colegul meu, președintele organizației municipale, Sebastian Rusu, și cu toți colegii mei, cu care rămân în cele mai bune condiții.
Mi-am îndeplinit absolut toate obiectivele fixate în 2024, iar acest program poate fi chiar verificat. Am contribuit, alături de dumneavoastră, la cele mai importante proiecte pe care Brașovul le-a dezvoltat în ultimii 35 de ani. Vom avea spital, vom avea stadion, vom avea o sală polivalentă.
În ceea ce privește cartierul Răcădău, cartier care mi-a fost arondat în interiorul grupului PNL, pot spune nu doar că mi-am îndeplinit obiectivele, am făcut chiar mai mult decât am promis la nici jumătatea mandatului, și toate aceste lucruri pot fi verificate, așa cum am spus.
În această situație, consider că este util să fac un pas lateral și să dau șansa unui alt coleg de a veni cu un suflu nou și de a contribui la tot ceea ce înseamnă binele locuitorilor Brașovului, pentru care țin astăzi să vă mulțumesc tuturor încă o dată pentru încredere, pentru sprijin și vă doresc mult succes mai departe în tot ceea ce faceți.
Vă mulțumesc!”, a transmis Vasile Mezdrea.
Demisia lui Vasile Mezdrea deschide astfel calea pentru ocuparea locului său din Consiliul Local Brașov de către un alt reprezentant al formațiunii politice din care acesta face parte.
Locul lăsat vacant în Consiliul Local Brașov în urma demisiei lui Vasile Mezdrea urmează să fie ocupat de Sorin Marinescu, următorul candidat de pe lista Alianței PSD-PNL pentru municipiul Brașov.
Marinescu este membru al PNL, are 58 de ani și este de profesie inginer. Acesta este următorul candidat eligibil de pe lista alianței pentru un mandat în Consiliul Local Brașov.

-
Socialacum o ziGrevă spontană la fabrica Carfil Brașov: Angajații au oprit lucrul din cauza salariilor neplătite
-
Fapt diversacum 2 zilePeste 160 de șoferi sancționați pentru viteză într-o singură zi, în urma unei razii a polițiștilor brașoveni
-
Utilacum o ziLucrări de asfaltare pe DN1, între Brașov și Făgăraș
-
Fapt diversacum 2 zileVIDEO/ Scandalul din centrul Brașovului s-a încheiat cu trei rețineri. Șapte persoane au fost conduse la audieri
-
Fapt diversacum 2 zileTrei frați din Brașov, dați în urmărire internațională, capturați în Italia
-
Socialacum 2 zileVIDEO/ Ursoaică surprinsă în timp ce smulge bara unei mașini pe Transfăgărășan
-
Utilacum 2 zileAtenționare INHGA: Cod galben de inundații pentru râurile din județul Brașov
-
Evenimentacum 2 zileIntervenție de urgență în Bucegi: Trei tineri rămași blocați pe un traseu nemarcat, salvați cu elicopterul


