Fapt divers
Părinții, separați de copii, la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov. Din cauza sistemului, biletele pentru cei mici sunt alocate în alte zone față de cele ale adulților
Deși suntem în anul 2023, în unele instituții tehnologia pare că nu a avansat. O situație ciudată vine de la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov. Aici, adulții care vin să vadă spectacolele, împreună cu copiii lor, sunt obligați să stea separat de cei mici, în sală. Motivul: softul nu permite alocarea de bilete cu preț redus în sectoarele cu preț întreg și viceversa, anunță jurnaliștii adevarul.ro.
Asta înseamnă că familiile care merg împreună la Teatrul Sică Alexandrescu trebuie să stea despărțite pe durata spectacolului. Situația durează de cel puțin patru ani, de când există un program computerizat pentru alocarea locurilor din sală la spectacolele care au loc aici.
În cazul copiilor, biletele sunt cu preț redus sau chiar gratuite, pe când adulții plătesc prețul întreg. De aici, instituția a ajuns la o decizie stranie, aceea de a-i despărți pe părinți de copii. Mai exact, locurile cu preț redus sau cele gratuite sunt toate în același sector, unul special amenajat.
În această situație, copiii intră cu părinții la teatru, dar merg în sectorul destinat lor, unde trebuie să stea pe durata spectacolului, în timp ce părinții își ocupă locurile din sectorul care le-a fost atribuit în funcție de prețul plătit. În situația descrisă este ca și cum membrii familiei ar merge separat la teatru. În cele mai multe cazuri, copiii pot rămâne lângă părinți, fie la mica înțelegere, fie ca urmare a faptului că mai sunt locuri disponibile în sală și atunci familia găsește o soluție să rămână împreună.
Reprezentanții Teatrului Sică Alexandrescu au oferit și o explicație pentru care se poate întâmpla ca membrii de familie să fie despărțiți pe durata unui spectacol la care au venit împreună.
„Având în vedere Procedura internă a instituției Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov, biletele cu reducere de 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari pot fi vândute doar pe rândurile 11, 12 și 13 din sală. La această decizie s-a ajuns deoarece softul care gestionează vânzarea biletelor on-line corelat cu cele vândute la casă nu poate emite tichete cu prețuri diferite (întreg/redus) în zone aleatorii în sala de spectacol”, se precizează în comunicatul Teatrului Sică Alexandrescu.
Mai mult, reprezentanții instituției amintesc că, în cazul elevilor, studenților și pensionarilor, teatrul oferă o facilitate acestor categorii, o reducere de preț care să le asigure accesul la spectacole.
„Nu poate fi vorba despre un tratament discriminatoriu, ci de un privilegiu pe care îl acordăm publicului format din elevi, studenți, pensionari, rezervând un număr de rânduri în sală, special pentru ei”, justifică reprezentanții teatrului situația.
-
Evenimentacum 2 zileTârgul de Brumărel Brașov: Peste 70 de meșteri în Piața Sfatului
-
Administrațieacum o ziUn nou Centru de Zi pentru vârstnici a fost inaugurat la Prejmer
-
Administrațieacum 2 zileFonduri europene pentru educația din Brașov: Școlile speciale și Palatul Copiilor, dotate la standarde moderne
-
Fapt diversacum 2 zileTragedie la Cuciulata, județul Brașov: Un bărbat de 55 de ani a murit atacat de urs
-
Utilacum 2 zileSpitalul Județean Brașov scoate la concurs 9 posturi pe perioadă nedeterminată. Dosarele pot fi depuse până pe 14 octombrie
-
Utilacum 2 zileModificări ale traseelor RATBV în acest weekend, cu ocazia competiției „Brașov Running Festival”
-
Evenimentacum 2 zilePrimăria Brașov și literele de pe Tâmpa, iluminate în roz astăzi. Ziua Internațională a luptei împotriva cancerului la sân
-
Administrațieacum 3 zileBrașovul investește în mobilitate: 15,7 milioane de lei din fonduri europene pentru prima etapă a proiectului „Calea verde”


