Connect with us
Publicitate

Eveniment

Explozie într-un bloc din Brașov. Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă, cu arsuri pe jumătate din corp

Publicat

pe

De o dimineață de coșmar au avut parte locatarii unui bloc de pe strada Brazilor, din Brașov. În jurul orei 5.00 o explozie puternică s-a produs la o garsonieră, iar zgomotul asurzitor a băgat spaima în oameni.

Publicitate

Imediat după producerea deflagrației, brașovenii care locuiesc în zonă au sunat la 112. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și două ambulanțe SMURD.

„În urma evenimentului, proprietarul, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corporală. Bărbatului i s-a acordat asistența medicală la fața locului de către personalul medical și a fost transportat la spital de către echipajul SMURD. Acesta era conștient”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Celelalte locuințe din bloc nu au fost afectate, dar pompierii vor porni o anchetă pentru a afla cauza producerii deflagrației. Și polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și trebuie să stabilească cine se face vinovat de acest incident cumplit.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes