Connect with us
Publicitate

Social

Zona metropolitană a Braşovului ar putea avea autobuze electrice

Publicat

pe

88 de autobuze electrice și alte 7 microbuze electrice urmează a fi cumpărate pentru Zona metropolitană, prin 4 proiecte cu bani din PNRR, semnate încă din toamna anului trecut.

Publicitate

Aleșii locali s-au întâlnit în ședință de îndată, pentru a aproba asocierea Municipiului Braşov cu celelalte primării din zona metropolitană pentru a cumpăra autovehiculele, transmite Radio România Braşov FM.

„Mai exact, aici avem patru proiecte pe PNRR, două sunt practic în parteneriat cu alte UAT-uri și două proiecte de 50 de autobuze sunt doar pentru Brașov. Mai concret, pentru achiziționare a opt autobuze și șapte microbuze, valoarea proiectului este de 33 de milioane pentru achiziționarea de 30 de autobuze, valoarea proiectului 86 de milioane și sunt două proiecte tot pe PNRR pentru achiziționare a câte 25 de autobuze, ambele valori sunt 59 de milioane. Aceste contracte pe PNRR au fost deja semnate, s-au stabilit echipele de implementare, achizițiile trebuie făcute la începutul lunii iunie anul acesta”, a declarat director al Direcţiei de Fonduri şi Strategii din cadrul Primăriei Brașov, Filip Crişan.

Achiziția trebuie făcută la începutul lunii iunie, dar și celelalte primării partenere trebuie să dea hotărâri de asociere în proiect.

Publicitate

Tot în iunie trebuie făcută și achiziția pentru proiectul de creștere a eficientizării energetice a infrastructurii de iluminat public din Brașov.

Valoarea proiectului este de peste 27 de milioane lei, fără TVA, iar banii vin prin Administrația Fondului pentru Mediu. Clarificările suplimentare pentru acest proiect au fost și ele aprobate, astăzi, în ședință de îndată.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes