Connect with us
Publicitate

Cultural

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită, în acest weekend, la Centrul Cultural Reduta. Brașovenii și turiștii sunt invitați la două expoziții speciale

Publicat

pe

Centrul Cultural „Reduta” îi invită pe brașoveni, dar și pe turiști la o serie de evenimente dedicate Zilei Universale a Iei. Sâmbătă, de la ora 16.00, în foaierul instituției de cultură, vizitatorii vor descoperi două expoziții prin intermediul cărora este celebrată piesa principală a costumului popular românesc, ia.

Ziua Iei celebrează piesa principală a costumului popular românesc, dar și ideea de feminitate, întrucât termenul de „ie” este atribuit exclusiv cămășii populare femeiești. Sărbătoarea IEI a debutat la inițiativa comunității online La Blouse Roumaine (a cărei denumire reprezintă titlul unui tablou realizat în 1940, de pictorul francez Henri Matisse) și a fost preluată cu succes de comunitățile românești din peste 40 de țări.

Prima expoziție care va putea fi admirată se numește „Ia – trecut și prezent” și cuprinde cămăși tradiționale din diferite zone etnografice ale țării, aflate în colecția doamnei Zorica Donțu (Ozun, Covasna), coordonatoare a grupului de șezători din Sfâmtu Gheorghe. Colecția cuprinde atât cămăși vechi, cât și reproduceri ale acestora, realizate de Zorica Donțu, dar în completare vor fi expuse și câteva costume tradiționale vechi.

Zorica Donțu s-a născut în orașul Târgul Secuiesc în județul Covasna, în urmă cu 54 de ani. Dragostea de tradiție și-a pus amprenta asupra ei în prima copilărie. A crescut pe lângă bunica ei care țesea, torcea, cosea.

Publicitate

Prima cămașă a fost o adevărată aventură. O cămașă croită într-un anume fel, cusută pe o anumită pânză cu un model găsit pe internet. Era prima cămașă brodată cu mâna de ei, cusută toată în cruci. În timp ce lucra la acea cămașă, a găsit câteva „ferestre” prin care a început să se uite și să afle ce înseamnă cămașa tradițională.

„Eu m-am gândit așa, cămășile vechi care au 100-150 de ani, nu știu dacă au mai mult, poate că da, dar păstrate în condiții perfecte, în muzee unde se are grijă de ele, pânza are o viață până la urmă, nu va dura 300-500 de ani. De ce caut eu valorile în cămășile vechi? Pentru că eu vreau să creez replici ale acestor cămăși, câte pot eu, poate am șansa să mai cos 5-10-15 cămăși, toate vor fi după cămăși autentice, dacă nu facem asta, cămășile care acum sunt în muzee, care acum sunt cămăși bătrâne, s-ar putea că urmașii noștri să nu le mai prindă, și să nu mai știe ce înseamnă cămașa autentică decât din fotografii și e păcat, mare păcat. Cămăși actuale poate să coase oricine, cămașa actuală este de regulă artizanală, mai nou se merge pe un alt tip de cămașă, cămașa urbană, așa este ea intitulată care e foarte sumară, tot respectul pentru doamnele care își fac și atâta timp, fiind prinse în vârtejul vieții cotidiene să coase și acea cămașă urbană, dar nu vreau ca peste 200 de ani să găsim în muzee doar cămăși urbane”, a declarat Zorica Donțu.

A doua expoziție denumită „Oamenii locului” cuprinde fotografii semnate de Adrian Murgea din satul Ileni – Mândra, Țara Făgărașului, realizate în cadrul proiectului Acasă, la origini.

Adrian Murgea și-a început cariera de fotograf în anul 2011. A făcut parte din echipa media a Fusion Festival 2012-2013 și a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu 2014, după care a participat ca fotograf la Media Music Awards, 2014-2015, Feeric Fashion Week din 2015, iar din 2018 este unul dintre fotografii oficiali ai evenimentului. În portofoliul său se mai adaugă evenimente precum Redbull Romaniacs 2015-2016, Raliul Sibiului 2016.

Din 2017 este unul din membrii organizatori ai Festivalului EvadArt, festival de arte dedicat elevilor, pe diferite secțiuni printre care și fotografie. Un moment important din cariera sa se numără Serbia Fashion Week, Novi Sad, octombrie 2019.

Din 2019 este unul din fondatorii M.A.R.C. Media Production, un brand care se va dezvolta pe partea de producție publicitară și evenimente, iar brand-ul personal Adrian Murgea Photography va rămâne doar pentru anumite proiecte, cum este și Feeric Fashion Week.

Toți cei prezenți la finisajul celor două expoziții vor avea posibilitatea să se fotografieze în cămașă tradițională și să primească respectiva fotografie printată. Fotografiile vor fi realizate prin intermediul unei cabine foto pusă la dispoziție de Art of memories.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes