Social
Zi plină pentru salvatorii montani din Poiana Braşov. Au intervenit pentru a salva 13 persoane

Salvamontiştii din Poiana Braşov anunţă, marţi, că au avut o zi plină, 13 persoane având nevoie de intervenţie. Salvamontiştii apreciază ca fiind îngrijorător faptul că trei accidente s-au în partea inferioară a masivului, care este închisă traficului din cauza stratului insuficient de zăpadă.
„Astăzi, 28.12.2021, Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină în 12 cazuri, totalizând 13 persoane care au necesitat îngrijire medicală şi transport, sau care au trebuit să fie evacuate. 6 persoane s-au accidentat în timp ce practicau sporturile de iarnă, dintre acestea 3 fiind predate structurilor SMURD/SAJ”, a transmis, marţi seară, Salvamont Poiana Braşov.
Salvamontiştii transmis că este îngrijorător faptul ca 3 accidente s-au petrecut în partea inferioară a masivului, care este închisă traficului din cauza stratului insuficient de zăpadă.
”Mai mult decât atât, după închiderea instalaţiilor de transport pe cablu şi a pârtiilor, adică după ora 16:30, s-a intervenit pentru evacuarea a 7 persoane şi coborârea lor în staţiune. Reamintim că toate pârtiile din partea inferioară a masivului sunt închise, iar coborârea trebuie făcuta cu telegondola Express”, au mai transmis salvamontiştii.
Aceştia cer turiştilor să se intereseze despre programul instalaţiilor de transport pe cablu, singurele cu care se poate coborî.
-
Evenimentacum 3 zile
Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un râu. Un braşovean de 19 ani l-ar fi aruncat în apă. Legiştii vor să vadă dacă a fost omorât sau a murit înecat
-
Administrațieacum 3 zile
Un nou semafor se pune în funcţiune în Braşov
-
Evenimentacum 15 ore
VIDEO / Incendiu violent într-un bloc din Brașov. Pompierii au evacuat câțiva locatari cu autoscara
-
Entertainmentacum 3 zile
VIDEO / 500 de „fake-uri” confiscate de poliţişti de la un centru comercial din Piaţa Astra
-
Evenimentacum o zi
O persoană a murit în urma unui accident cumplit petrecut pe Drumul Național 13, între Rotbav și Feldioara
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Jaf la drumul mare în Codlea, surprins de camerele de supraveghere. Autorul are doar 16 ani
-
Turismacum 2 zile
Cea mai mare mofetă din Europa se află la doar 70 de kilometri de Braşov
-
Evenimentacum 3 zile
Trei hoți de buzunare au fost prinși în flagrant de polițiștii din Brașov. Suspecții voiau să fure telefonul mobil al unei bătrâne de 74 de ani