Connect with us
Publicitate

Sport

Zeci de sportivi în scaun rulant participă la o competiție internațională de handbal și baschet pentru persoanele cu dizabilități, la Brașov

Publicat

pe

Brașovul găzduiește, în acest weekend, o competiție internațională de handbal și baschet destinată persoanelor cu dizabilități. A doua ediție a Cupei Veraflor va avea loc sâmbătă și duminică, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”. Zeci de sportivi în fotoliu rulant din România, dar și de peste hotare vor încerca să își arate supremația în competițiile de baschet și handbal.

Publicitate

„Sportivi care demonstrează că pot depăși bariera unei deficiențe fizice și pot realiza ceea ce își doresc prin spirit de competiție, curaj și solidaritate, contribuind astfel la schimbarea mentalității și promovarea unei atitudini pozitive a societăţii faţă de persoanele cu dizabilităţi. Vino cu întreaga familie pentru că intrarea este liberă și poate vom găsi împreună motivația de a crea o lume mai bună și să promovăm imaginea dizabilității in România”, au spus organizatorii competiției sportive.

Echipe din România, Turcia și Ucraina vor încerca să câștige cupele puse la bătaie de organizatori. Meciurile de handbal vor avea câte două reprize de 20 de minute, iar cele de baschet se vor disputa pe durata a patru reprize de câte zece minute fiecare.

Program competiției:

Publicitate

Sâmbătă – 17.09.2022

  • Ora 8.00 – 9.00 – Handbal: Echipa 1 – Echipa 2;
  • Ora 9.15 – 10.15 – Handbal: Echipa 4 – Echipa 5;
  • Ora 10.30 – 11.30 – Handbal: Echipa 1 – Echipa 3;
  • Ora 11.45 – 12.45 – Handbal: Echipa 4 – Echipa 6;
  • Ora 14.00 – 15.00 – Handbal: Echipa 2 – Echipa 3;
  • Ora 15.15 – 16.15 – Handbal: Echipa 5 – Echipa 6;

ETAPA FINALĂ

  • 17.00 – 18.00 – Locul 3 grupa 1 – locul 3 grupa 2
  • 18.15 – 19.15 – Locul 2 grupa 1 – locul 2 grupa 2
  • 19.30 – 20.30 – Locul 1 grupa 1 – locul 1 grupa 2
  • 20.30 – 21.00 – Premierea Handbal : Locul 1, 2 si 3

Duminică – 18.09.2022

  • Ora 8.00 – 9.00 – Baschet: Echipa 1 – Echipa 2;
  • Ora 9.15 – 10.15 – Baschet: Echipa 4 – Echipa 5;
  • Ora 10.30 – 11.30 – Baschet: Echipa 1 – Echipa 3;
  • Ora 11.45 – 12.45 – Baschet: Echipa 4 – Echipa 6;
  • Ora 14.00 – 15.00 – Baschet: Echipa 2 – Echipa 3;
  • Ora 15.15 – 16.15 – Baschet: Echipa 5 – Echipa 6;

ETAPA FINALĂ

  • 17.00 – 18.00 – Locul 3 grupa 1 – locul 3 grupa 2
  • 18.15 – 19.15 – Locul 2 grupa 1 – locul 2 grupa 2
  • 19.30 – 20.30 – Locul 1 grupa 1 – locul 1 grupa 2
  • 20.30 – 21.00 – Premierea Baschet: Locul 1, 2 si 3
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes