Eveniment
Zeci de monumente funerare au fost distruse într-un cimitir din Zărneşti. Poliţia a deschis dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte

Zeci de morminte au fost vandalizate ieri noapte în Zărneşti. Evenimentul a avut loc la cimitirul cartierului Tohan Blocuri. Imediat oamenii au reacţionat şi au anunţat autorităţile.
În imaginile apărute în mediul online se vede clar cum şiruri întregi de monumente funerare su fost puse la pământ, toate în acelaşi mod, semn că nu a fost un accident nefericit, ci mai de grabă cu intenţie. Acum Poliţia face cercetări într-un dosar de profanare de morminte şi caută făptaşul.
„Polițiști din cadrul Poliției Orașului Zărnești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte”, a transmis IPJ Braşov
Sursa foto: Facebook Arthur Nicolcioiu
-
Evenimentacum 2 zile
Corupţie în Poliţia Braşov. Percheziţi la 6 oameni ai legii şi două sedii de Poliţie
-
Fapt diversacum 2 zile
Ce taxă plateau pe vremuri negustorii la târgul din Piața Sfatului?
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Imagini savuroase, la Sanctuarul Libearty din Zărnești. Doi urși au fost filmați în timp ce se jucau în zăpadă
-
Evenimentacum 2 zile
Un individ care a încercat să răpească o fetiță, pe o stradă din Sfântu Gheorghe, este căutat de poliție. Oamenii legii i-au făcut portretul robot
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Imagini de colecţie! Cum prezenta propaganda comunistă, în 1967, deschiderea restaurantului Coliba Haiducilor din Poiana Brașov: „Specialitățile casei: vânatul și puiul fript în sabie”
-
Socialacum o zi
Motivarea instanţei pentru medicul braşovean Sorin Baloş, care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Judecătorii vorbesc despre „flagelul mitei”
-
Economicacum 2 zile
FOTO / Compania care ridică Sală Polivalentă din Braşov: „Utilajele și muncitorii noștri continuă munca pentru ca românii să aibă parte de cea mai modernă sală polivalentă”
-
Administrațieacum 2 zile
Pasaje noi pe Drumul Național 1, la Câmpina și Balotești. Ce alte proiecte au în plan reprezentanții CNAIR