Eveniment
Vremea se strică în toată țara. Meteorologii au emis o informare de ninsori și intensificări de vânt valabilă până luni

După câteva zile de primăvara, vremea schimbă foaia din nou. Iarna revine la munte, iar în restul țării temperaturile vor fi mai scăzute decât normalul acestei perioade.
De altfel meteorologii au emis și o informare de vreme rea valabilă de astăzi, de la ora 12.00 și până luni dimineață la ora 10.00. În acest interval vom avea parte de o răcire accentuată a vremii, intensificări temporare ale vântului, dar și ninsori în zonele de munte.
„În intervalul menționat, local și temporar vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar izolat peste 60 km/h. Va ploua în toate regiunile și pe arii restrânse, în sudul și sud-estul țării, se vor acumula cantități de peste 15…20 l/mp, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (16 aprilie) vor fi și manifestări de instabilitate atmosferică”, spun specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie.
Cel mai frig va fi în zonele montane, spun meteorologii. La altitudini mari vor predomina ninsorile, pe pământ se va depune un nou strat de zăpadă, care va fi consistent pe alocuri, iar pe creste rafalele vor depăși 65…70 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.
Valorile termice vor fi în scădere semnificativă, astfel că duminică vremea va fi deosebit de rece în toată țara. La începutul săptămânii viitoare vremea se va menține deosebit de rece și va continua să ningă, în special la munte, mai spun specialiștii ANM.
-
Evenimentacum 6 ore
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident grav, la Bran. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un gard de beton
-
Businessacum o zi
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Evenimentacum o zi
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Fapt diversacum o zi
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
O turistă a căzut 100 de metri într-o prăpastie, în munții Bucegi. Salvamontiștii din Brașov și Prahova s-au chinuit mai bine de 3 ore să o salveze
-
Utilacum o zi
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Fapt diversacum o zi
România trece la ora de vară, în acest weekend. Când vor fi date ceasurile cu o oră înainte