Eveniment
Vremea se răcește în toată țara, iar ninsorile își vor face apariția în multe județe. Ce prognoze au meteorologii pentru următoarele săptămâni

Ninsorile vor reveni în România, în special la altitudini mari, iar temperaturile vor oscila, în următoarele săptămâni. De la valori care vor coborî sub pragul de îngheț vom trece, din nou, la temperaturi mai ridicate decât normalul acestei perioade.
„Cele mai coborâte valori de temperaturi la acest moment în regiunile extracarpatice, vorbim de partea de sud-sud-est-est a țării. De altfel, în Moldova, la această oră sunt valori sub 0 grade m- 3 grade chiar și în Capitală doar 1-2 grade în timp ce regiunile intracarpatice vorbim încă de temperaturi ce caracterizează o vreme mai caldă 13- 14-15 grade. Însă de la o zi la alta, răcirea se va resimți în cea mai mare parte a țării. Vorbim de temperaturi care să se apropie de normalul termic al perioadei din calendar”, a explicat Elena Mateescu, directorul ANM, citată de evz.ro.
Potrivit spuselor sale, temperaturile maxime nu vor mai depăși 5 – 6 grade Celsius, iar nopțile vor fi mai reci, cu valori sub 0 grade.
„La nivelul maximelor nu vor mai depăși 5-6 grade Celsius, în timp ce nopțile și ele vor fi caracterizate de minime preponderent negative, posibil cele mai coborâte sub -10 grade în zonele depresionare, până la cel mult minus un grad în zona litoralului, inclusiv în Capitală, spre -2 grade. De la mijlocul săptămânii precipitațiile, la început sub formă de ploaie și lapoviță, se vor transforma în ninsori”, a mai arătat directorul ANM.
Directorul ANM a prezentat, pe scurt situația meteo și pentru ultima lună din iarnă. Elena Mateescu vorbește de o nouă perioadă cu temperaturi ridicate, care vor atinge și 10 – 14 grade Celsius. Acestea vor fi urmate, însă de răciri ale vremii.
„Cu siguranță și ultima lună de iarnă va oferi un tablou al alternanțelor meteorologice, cozile mai călduroasă. Este posibil ca după 1 februarie așa cum arată datele la acest moment, să mai avem zile în care să vorbim de temperaturi mai mari de 10-14 grade urmate de răciri, în care să vorbim de temperaturi, la polul opus, sub -10 grade nu numai în zonele depresionare”, a precizat directorul ANM.
În concluzie, luna februarie se va menține în trendul impus de precedentele luni de iarnă. Vremea blândă va alterna cu perioadele reci, iar temperaturile vor oscila între maxime de 22 de grade și valori minime sub 0 grade Celsius.
Prognoza meteo pentru săptămâna 30.01.2023 – 06.02.2023
Prima săptămână din februarie va veni tot cu temperaturi mai ridicate. Valorile termice medii vor fi peste cele normale ale acestei perioade, în cea mai mare parte a țării. Excepție vor face zonele montane, unde temperaturile se vor menține la un nivel apropiat de cele specifice perioadei.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile extracarpatice. Va ploua mai mult, local, în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali. Pe restul teritoriului, regimul pluviometric va fi apropiat de normalul perioadei.
Vremea în săptămâna 06.02.2023 – 13.02.2023
Temperatura medie a aerului se va menține la un nivel mai ridicat comparative cu media înregistrată, de regulă, în această perioadă, la nivelul întregii țări. Încălzirea vremeii se va simți, mai ales, în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza pentru săptămâna 13.02.2023 – 20.02.2023
În cea de-a treia săptămână a lunii februarie, temperaturile încep să scadă. Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice acestei săptămâni, pe întreg teritoriul României.
În schimb, cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi mult mai reduse în cea mai mare parte a țării.
-
Utilacum 2 zile
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 3 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Evenimentacum 3 zile
România s-a zguduit, noaptea trecută. 5 cutremure s-au înregistrat în țara noastră, în doar câteva ore. Un seism puternic, de magnitudine 7,8, s-a înregistrat și în Turcia
-
Administrațieacum 2 zile
Proiectul liniei de tren pentru Aeroportul Brașov – Ghimbav bate pasul pe loc. De ce nu lansează CFR Infrastructură contractul de 700 de milioane de lei
-
Evenimentacum 3 zile
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Utilacum o zi
Pârtia Lupului inferior, din Poiana Brașov, se deschide oficial mâine. Stratul de zăpadă, în masivul Postăvarul, măsoară între 30 și 50 de centimetri
-
Socialacum 3 zile
Brașovul, pe primul loc în România la violența în școli. Peste 1.500 de cazuri au fost înregistrate în județ, în perioada 2021 – 2022
-
Administrațieacum 3 zile
24 de locuințe sociale vor fi amenajate într-un bloc din Brașov. Valoarea proiectului este de peste 3,3 milioane de lei