Social
Voucherele sociale pentru românii cu venituri mici au început să ajungă la populație. Până acum au fost emise peste 2 milioane de carduri

Românii cu venituri mici primesc un ajutor din partea Statului Român. Voucherele sociale în valoare de 250 de lei, care se acordă o dată la două luni, au început să ajungă la populație. Aceste tichete sunt create sub forma unor carduri pe care vor fi încărcate sumele de bani din două în două luni, până la finalul acestui an. Până acum, autoritățile au emis peste 2 milioane de carduri care vor fi trimise către românii care beneficiază de acești bani. Restul de 500.000 de carduri vor fi emise săptămâna viitoare, spun autoritățile.
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:
- Producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului)
- Împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română
- Încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor
Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române. Cine primește voucherele sociale:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
„Iată că ne apropiem cu pași repezi de finalizarea emiterii și distribuirii tuturor celor 2,5 milioane de carduri sociale. Astfel, românii care au nevoie de ajutor vor avea suportul electronic pe care primesc cei 1.000 de lei, acordați în patru tranșe pentru alimente și mese calde. După cum puteți observa în comunicările noastre săptămânale, toți cei implicați sunt mobilizați exemplar pentru a urgenta finalizarea procesului, pentru care le aduc încă o dată mulțumiri”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.
Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card și pentru alte informații beneficiarii sunt rugați să apeleze Serviciul Clienți al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:
- Edenred: 021 301 33 03
- Sodexo: 021 204 46 64
- UP România: 0374 66 22 73
-
Evenimentacum 7 ore
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident grav, la Bran. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un gard de beton
-
Utilacum o zi
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
O turistă a căzut 100 de metri într-o prăpastie, în munții Bucegi. Salvamontiștii din Brașov și Prahova s-au chinuit mai bine de 3 ore să o salveze
-
Businessacum o zi
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Evenimentacum o zi
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Fapt diversacum o zi
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Fapt diversacum o zi
România trece la ora de vară, în acest weekend. Când vor fi date ceasurile cu o oră înainte