Connect with us
Publicitate

Social

Virgil Musta: „Sunt pacienţi care vin să ne anunţe că sunt pozitivi cu Covid-19, dar nu se internează”

Publicat

pe

O situaţie deosebită se înregistrează la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara care de la o zi la alta va rămâne fără locuri si va trebui închis din nou pentru cei care suferă de alte boli, după cum scrie digi24.ro.

Spitalul s-a redeschis de o lună pentru pacienții non-covid. Doctorul Virgil Musta, managerul spitalului, a povestit la Digi24 despre câteva situații uluitoare prin care au trecut medicii. „Dacă m-ați fi întrebat acum o săptămână, o săptămână și jumătate, spuneam că stăm liniștiți. Aveam cinci pacienți internați cu o medie de un pacient nou pe zi. De o săptămână jumătate au început să vină cazuri noi, astfel încât numărul lor a crescut în fiecare zi. În ultimele zile am avut 15-16 pacienți noi pe zi, capacitatea acestui spital a ajuns la limită. În două-trei zile va trebui să ne reorganizăm, din nou, să închidem parte din secția de non-covid și să o transformăm din nou în secție covid”, a spus managerul Spitalului „Victor Babeș”.

Doctorul Virgil Musta a precizat că „secția s-a umplut imediat” atunci când a fost deschis spitalul pentru pacienții non-covid. Pe lângă persoanele responsabile, care rămân în spital, el a dat câteva exemple uluitoare ale unor persoane care fie nu doreau tratament, fie refuzau internarea, deși aveau coronavirus.

„Au apărut câteva focare în oraș și se acționează foarte energic pentru izolarea acestor focare, pentru că, dacă se vor extinde, va fi o problemă în zonă. Dacă se pot izola și opri avem speranța că împreună cu populația vom putea ține sub control această pandemie. Situația de la noi încă nici nu e așa de tristă, din câte știu, Brașovul e depășit, Bucureștiul e mai la limită decât noi, Suceava, Iașul, Argeșul sunt zone unde cazurile chiar sunt alarmante și capacitatea spitalelor este depășită, de aceea în următoarea etapă probabil ar trebui să intre în acțiune spitalele suport și, dacă și capacitatea lor e depășită, vom avea o mare problemă”, a declarat dr. Virgil Musta. 

Publicitate

Managerul este de părere că numărul cazurilor crește din nou pentru că oamenii nu mai ascultă sfaturile medicilor. „Dacă până acum oamenii ascultau sfaturile noastre, au început să vină să ne solicite tratamentele la comandă, au început să ne amenințe că ne dau în judecată dacă vrem să-i transferăm într-un spital suport, pentru că spitalul nostru e prea plin, sunt comportamente care sunt greu de suportat, care denotă o lipsă de respect față de cadrele medicale”, a precizat doctorul.

Virgil Musta s-a lovit şi de cazul unui pacient care a refuzat tratamentul, deși este infectat. „Da, au fost pacienți care au refuzat tratamentul, pacienți care doresc să plece și, mai nou, sunt pacienți care vin să ne anunțe, de parcă ne-ar face în ciudă, că ei sunt covid-pozitiv și că ei nu se internează în spital. Nici nu știu de ce mai vin să ne înștiințeze că sunt pozitivi. Vin cu hârtia de la laborator, spunând că ‘și eu sunt pozitiv’ și pleacă”, a povestit medicul.

Virgil Musta a adăugat că acești oameni semnează declarația pe proprie răspundere că au luat la cunoștință faptul că, în momentul când nu se internează, există riscul ca boala să evolueze sever și să ajungă în stare gravă la spital. „Persoanele, unele dintre ele sunt frustrate, au avut de suferit în această perioadă, dar cu toți am avut de suferit. Dar restricțiile au stat la baza rezultatelor bune care ne-au permis să ținem sub control pandemia. Am avut pacienți asimptomatici care, în momentul când i-am evaluat, am constatat că au o formă gravă, leziuni pulmonare severe. În două-trei zile au apărut simptomele”, a mai explicat dr. Virgil Musta.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes