Connect with us
Publicitate

Fapt divers

Viitorii specialiști în tehnologie sunt așteptați la a treia ediție a programului „Generația Tech”. 1.000 de burse vor fi oferite participanților, iar înscrierile încep în luna iunie

Publicat

pe

A treia ediție a Programului național Generația Tech, implementat în Zona Metropolitană Brașov, este gata să înceapă. Primarul Allen Coliban a participat astăzi la o masă rotundă cu unii dintre principalii reprezentanți ai mediului de afaceri brașovean, care s-au alăturat Agenției Metropolitane Brașov și Primăriei Municipiului Brașov în acest parteneriat public-privat, pentru a trage concluziile celei de-a doua ediții.

Cu peste 1.800 de înscriși în mai puțin de o lună, cea de a doua ediție Programul Generaţia Tech a continuat, pe 7 specializări – Java, JavaScript, Web development începători, Web development avansați, Web design, Digital Marketing și Project Management – să susţină pregătirea tinerilor și adulților din Zona Metropolitană Brașov pentru viitor, confirmând astfel ambiția Brașovului de a deveni pol național în domeniul IT.

Programul Generația Tech II a presupus 16 săptămâni de formare care, pe lângă parcursul din platforme, au inclus întâlniri săptămânale cu mentori pe fiecare specializare în parte și alte 4 întâlniri de lucru online pe săptămână, în care participanții erau parte dintr-un proces dinamic de lucru online în care își puteau oferi suport reciproc, se puteau susține în rezolvarea sarcinilor primite sau puteau interacționa pentru rezolvarea unor provocări practice.

După finalizarea etapei de formare, participanții s-au putut implica în modulul de proiecte reale și angajabilitate implementat în perioada ianuarie – mai 2023, unde au avut șansa să învețe direct de la partenerii programului cum să-și pregătească o candidatură de succes pentru noile cerințe din mediul privat, cum să abordeze interviurile tehnice, cum să-și gestioneze emoțiile, ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă în relație cu un angajator și cum să-și crească șansele pentru atingerea obiectivelor profesionale. Acest modul a numărat peste 30 ore de interacțiune directă cu partenerii programului, în workshop-uri live, sesiuni de mentorat sau sesiuni practice de lucru.

Publicitate

În paralel, participanții au dezvoltat proiecte reale precum Weather app și Currency converter, dezvoltate de exploratorii în Java și JavaScript alături de mentorii BearingPoint, sau BusSensus, aplicație de monitorizare a gradului de încărcare a transportului public din zona metropolitană Brașov, microproiect dezvoltat prin implicarea mentorilor din cadrul echipei Pentalog, a Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov și a Digital Nation.

Cursanții – sau „exploratorii“, cum sunt denumiți în cadrul programului – au rezolvat 77.000 de sarcini, 819 misiuni tematice (proiecte, teste, quizz-uri), au avut 448 de întâlniri online cu mentorii, au participat la 5 competiții tematice și 10 concursuri cu premii, 58 de evenimente de lucru (14 offline și 44 online), iar cei mai implicați participanți au beneficiat de 8 sesiuni de pregătire de grup.

„Ne pregătim pentru a treia ediție Generația Tech, un program orientat pe dezvoltarea de competențe în domeniul digital, dar nu numai, competențe pe care tinerii, în primul rând, le pot dobândi în scopul angajabilității, în scopul de a-și găsi un loc de muncă într-un domeniu atât de căutat în zilele noastre. Este un program pe care municipiul Brașov îl susține, un proiect în parteneriat cu Agenția Metropolitană și cu Digital Nation, cu seria de cursuri pe care Digital Nation le organizează la nivel național, dar un program care depinde foarte mult de implicarea mediului de afaceri și mă bucur că forma aceasta este și o formă de activare comunitară în sprijinul mediului de afaceri brașovean. Anul trecut am avut aproape 1.500 de burse, în primul an aproape 500. Este o creștere impresionantă și o creștere care îmi dă speranță pentru o ediție de succes, a treia, în 2023. În fiecare an am avut burse oferite și sponsorizate de către bugetul local, dar cele mai multe au fost de fiecare dată sponsorizate de mediul de afaceri. Vom merge pe acest model și anul acesta; programul va fi lansat în luna august, iar până atunci vom avea o decizie de Consiliu Local cu privire la alocarea de sume“, a declarat primarul Allen Coliban.

Înscrierile pentru cea de a 3-a ediție este estimată pentru luna iunie, iar programul efectiv va începe la final de august, după lansarea oficială a ediției, la Vibes Fest 2023, eveniment la care Agenţia Metropolitană Braşov invită întreaga comunitate și așteaptă peste 5000 de participanți.

Ediția 2023 a Generației Tech vine cu introducerea unor platforme noi, a unor elemente de inovație în experiența participanților, valorificând atât beneficiile tehnologiei, cât și comunitatea care se extinde cu sprijinul partenerilor strategici.

„Întâlnirea de astăzi a fost despre a întări parteneriatul public privat în cadrul programului Generația Tech. Suntem deja la a treia ediție. În primele două ediții am avut peste 3.000 de înscriși și peste 1.400 de oameni pe care i-am format, în comunitatea brașoveană, în domeniile IT, digital marketing, management de proiect. Vorbim despre 16 săptămâni în care tineri și adulți din zona metropolitană Brașov se pot forma în aceste abilități practice, după care se pot antrena împreună cu partenerii programului pentru a avea acces la oportunități de genul: o carieră în freelance, locuri de muncă mult mai bine plătite sau, de ce nu, o dezvoltare personală care le va transforma cu siguranță viața. Estimăm lansarea înscrierilor pentru cea de-a III a ediție în luna iunie – iulie, iar începerea efectivă va fi în 24 august, sperăm noi, în cadrul Vibes Fest, un eveniment care va reuni în Piața Sfatului peste 5.000 de oameni din comunitatea noastră. Suntem în procesul acesta de strângere a fondurilor pentru a susține 1.000 de oameni în cea de-a treia a ediție a programului“, a declarat Medeea Katerina Petrovan, managerul programului Generația Tech.

Programul „Generația Tech“ este un program național de dezvoltare a competențelor digitale și IT, lansat în 2018 la nivel național și anul trecut și la Brașov, adresat atât absolvenților de liceu care sunt în căutarea unui loc de muncă și au nevoie de pregătire într-un domeniu de viitor, cât și tinerilor adulți interesați de o supraspecializare sau de o reconversie profesională.

Unul dintre marile avantaje ale programului este aspectul practic – competențele se obțin prin practică, de la oameni care lucrează în domeniu și alături de firme care au nevoie de aceste competențe. În plus, cursanții rămân mereu conectați la comunitate și au astfel șansa de a-și împlini proiectele și de a progresa continuu.

În luna iunie a anului 2021, Digital Nation, Agenția Metropolitană Brașov și Primăria Municipiului Brașov au lansat prima ediție a Generației Tech adresată brașovenilor. Programul a fost un succes, cu cele mai bune rezultate la Brașov, comparativ cu celelalte regiuni în care a mai fost implementat.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes