Connect with us
Publicitate

Social

VIDEO / Urs filmat ziua, într-un cartier de vile din Sinaia. Înfometat, caută hrană în curtea unui localnic

Publicat

pe

Publicitate

Un oaspete nepoftit, dar tot mai întâlnit în ultima perioadă prin gospodăriile din zona montană, a fost filmat la Sinaia. Un localnic a înregistrat momentele în care un urs, în căutare de hrană, dă iama într-o curte din stațiunea montană din Prahova.

Un urs aflat în căutare de hrană, filmat într-o curte din Sinaia

În filmarea postată de internaut pe Facebook este observat un urs extrem de curajos, scrie fanatik.ro. Animalul, care pare un pui, intră în curtea unei case dintr-un cartier al stațiunii.

După ce petrece acolo un timp, fără a găsi mâncare, animalul încearcă să intre în curtea vecină.

Publicitate

Din spusele cetățeanului din filmare, reiese că ursul a dărâmat două tomberoane dintr-o gospodărie aflată lângă pădure, iar apoi a încercat să intre și în curtea acestuia.

Nu a avut succes, întrucât proprietarul, alături de câinele său, au reușit să-l împiedice să sară gardul.

Fiara a plecat în pădure, însă e cert că va fi o chestiune de timp până când va din nou târcoale, în căutare de hrană.

Sinaia, o stațiune des vizitată de urși în acest an

La începutul lunii mai, un alt urs a fost filmat pe timpul zilei, de un localnic din Sinaia. Acesta a fost surprins în timp ce rupea un coş de gunoi care era prins de un stâlp, căutând hrană.

Ca și în prezent, localnicul a transmis live, pe Facebook, apariţia animalului.

În videoclip, care durează peste cinci minute, poate fi văzut un urs care, în ciuda maşinilor care trec prin zonă, unii oprind pentru a-l filma şi fotografia, dar şi a câinilor care latră, rupe coşul de gunoi şi îl răstoarnă, după care începe să caute hrană printre resturi.

Și incidentul de atunci a fost filmat tot în cartierul Furnica, unde a avut loc cel din 1 iunie.

Recent, un bărbat care alerga la câţiva kilometri de staţiunea Azuga a fost ucis de un urs. Este vorba de un cetățean de 39 de ani care a plecat să alerge şi nu s-a mai întors acasă. El a fost găsit decedat de către echipele de căutare, primele indicii arătând că acesta ar fi fost atacat de un urs.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes