Eveniment
VIDEO / Unde aduna șpaga șeful telescaunului Ruia din Poiana Brașov. Bărbatul avea și un complice care încasa bani atunci când superiorul lui nu era în preajmă

Un simplu rucsac era „seiful” în care șeful telescaunului Ruia aduna sumele de bani pe care le cerea de la turiști, dar și de la instructorii de schi din Poiana Brașov. Când el nu era în preajma instalației, un subaltern prelua rolul de casier ilegal care cerea și încasa bani de la cei care voiau să folosească telescaunul. În funcție de numărul de urcări, oamenii plăteau de la 10 lei în sus, iar pentru a folosi telescaunul toată ziua șefii instalației cereau 50 de lei.
„Lucrători specializaţi în combaterea faptelor de corupţie au realizat un flagrant la staţia de telecabină Ruia, unde au fost identificate două persoane, inclusiv şeful staţiei, care acceptau sume de bani de la persoanele care doreau să folosească instalaţiile de transport pe cablu, ajungând dintre aceştia să fraudeze sistemul instalat. Lucrătorii au efectuat o verificare în spaţiul folosit de angajţii Telescaunului Ruia, unde au identificat şi un rucsac cu o sumă de aproximativ 1.200 de lei în el, care a fost adus, ulterior, la Parchet”, a declarat Claudiu Sandu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru adevarul.ro.
Proprietar al telescaunlui este Primăria Brașov, iar procurorii spun că prejudiciul se ridică la câteva sute de mii de lei.
„Municipalitatea este proprietarul celor două telescaune din Masivul Postăvaru – vorbim de Telescaunul Lupului şi Telescaunul Ruia. Activitatea de administrare şi cea de mentenanţă sunt în sarcina celor de la Ana Teleferic. Angajaţii acestei companii sunt cei care gestionează accesul prin sistemul de turnichete la cele două telescaune”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, pentru aceeași sursă.
Șeful telescaunului Ruia a fost reținut pentru 24 de ore pentru infracțiunea de luare de mită, iar procurorii urmează să decidă dacă îl vor duce în fața instanței cu propunere de arestare preventivă sau dacă îl vor cerceta sub control judiciar.

Spaga telescaun Ruia
sursa video: facebook.com / Gabriela Borcea
-
Utilacum 2 zile
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Administrațieacum 2 zile
Proiectul liniei de tren pentru Aeroportul Brașov – Ghimbav bate pasul pe loc. De ce nu lansează CFR Infrastructură contractul de 700 de milioane de lei
-
Utilacum 2 zile
Pârtia Lupului inferior, din Poiana Brașov, se deschide oficial mâine. Stratul de zăpadă, în masivul Postăvarul, măsoară între 30 și 50 de centimetri
-
Administrațieacum 3 zile
24 de locuințe sociale vor fi amenajate într-un bloc din Brașov. Valoarea proiectului este de peste 3,3 milioane de lei
-
Utilacum 2 zile
VIDEO / Drumarii intervin „în forţă” pentru a deszăpezii Transfăgărăşanul, până la Bâlea Cascadă. Stratul de zăpadă are un metru şi jumătate
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Imagini cumplite, filmate din dronă, cu dezastrul produs de cutremurele din Turcia. Un al doilea seism, de magnitudine 7,5, a fost înregistrat la prânz
-
Evenimentacum 2 zile
Dosar penal pentru înșelăciune după avalanșa din Munții Făgăraș
-
Socialacum o zi
„Chirurgul îngerilor” scapă nepedepsit după ce o fetiță de 8 ani din Brașov a murit pe masa de operație. Dosarul în care Gheorghe Burnei este acuzat de ucidere din culpă a fost clasat pe motiv că faptele s-au prescris