Eveniment
VIDEO / Turist la un pas să-și piardă viața în Piatra Craiului. A căzut 30 de metri în gol. Salvamontiștii au cerut ajutorul unui elicopter

Misiune contra cronometru pentru salvarea unui turist care a căzut în gol aproape 30 de metri, în Masivul Piatra Craiului. Bărbatul în vârstă de 20 de ani, militar de profesie, a plecat în drumeție pe munte cu alți doi prieteni. Cu toții erau echipați corespunzător și aveau experiență montană.
Tinerii au plecat din zona Plaiul Foii pe un traseu destul de periculos, marcat cu triunghi roșu către Refugiul Speranțelor. Când au ajuns în apropierea Hornului Nisipos, pe versantul vestic al muntelui, probabil din cauza neatenției, unul dintre ei s-ar fi dezechilibrat și a căzut în gol. Speriați, prietenii lui au sunat la 112, iar salvamontiștii din Zărnești s-au mobilizat și au plecat în căutarea turiștilor.
Pentru o scurtă perioadă de timp, victima a zăcut inconștientă pe pământ, dar și-a revenit și s-a ridicat singură. Doar norocul a făcut ca tânărul militar să nu își piardă viața. Salvamontiștii spun că are patru răni la cap, dar și la corp s-a lovit serios.
Pentru ca bărbatul să ajungă în grija medicilor cât mai repede a fost solicitat ajutorul unui elicopter care l-a transportat pe tânăr la baza muntelui. De acolo victima a fost preluată de o ambulanță și dusă la spital pentru investigații amănunțite.

Interventie
Foto / Video: Salvamont Zărnești
-
Evenimentacum o zi
Corupţie în Poliţia Braşov. Percheziţi la 6 oameni ai legii şi două sedii de Poliţie
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO / Un braşovean a organizat o tabără extremă pentru bărbați într-un cătun izolat: „Un loc unde ne întoarcem la origini, ieșim din zona de confort”
-
Fapt diversacum o zi
Ce taxă plateau pe vremuri negustorii la târgul din Piața Sfatului?
-
Evenimentacum 2 zile
Prima sentinţă definitivă în dosarul „Şpagă în spitalele Covid din Braşov”. Poliţistul care sifona date din dosar a primit şase ani de închisoare
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Ninge abundent în Brașov și Covasna. Drumarii intervin încă de dimineață pentru a curăța șoselele de zăpada proaspăt depusă
-
Evenimentacum o zi
Un individ care a încercat să răpească o fetiță, pe o stradă din Sfântu Gheorghe, este căutat de poliție. Oamenii legii i-au făcut portretul robot
-
Fapt diversacum o zi
VIDEO / Imagini de colecţie! Cum prezenta propaganda comunistă, în 1967, deschiderea restaurantului Coliba Haiducilor din Poiana Brașov: „Specialitățile casei: vânatul și puiul fript în sabie”
-
Fapt diversacum o zi
VIDEO / Imagini savuroase, la Sanctuarul Libearty din Zărnești. Doi urși au fost filmați în timp ce se jucau în zăpadă