Administrație
VIDEO / Primăria va sancţiona Comprest pentru că nu a deszăpezit străzile Braşovului. Din cele 78 de utilaje disponibile, dimineaţă au acţionat doar 20

Ninsorile din această dimineață au acoperit, în doar câteva ore, Brașovul și Poiana Brașov, cu un strat gros de zăpadă, de aproximativ 30 de cm. Deși Primăria Brașov a notificat încă de ieri dimineață operatorul serviciului de deszăpezire cu privire la faptul că astăzi vor fi căderi de zăpadă și trebuie să fie pregătit de intervenție, acesta a început deszăpezirea cu întârziere și cu un număr mic de mașini, față de numărul stabilit prin contract. Astfel, la ora 7.30, Comprest avea în trafic 20 de utilaje de deszăpezire, deși conform contractului, până la data de 30 aprilie, la solicitarea primăriei, trebuia să pregătească 78 de utilaje.
„Din păcate, astăzi firma de deszăpezire nu și-a făcut treaba. Am constatat cu surprindere, la ora 7.30 dimineață, când am ieșit pe traseu, că deszăpezirea nu a fost efectuată așa cum trebuia să fie făcută. De la ora 7.30 până la 10.30 am verificat personal pe teren, împreună cu Poliția națională Rutieră și Poliția Locală. Au fost artere impracticabile, pe drumul de Poiană unul dintre utilaje s-a defectat, situația nu este deloc una bună și aici este 100% vina prestatorului de servicii. La verificarea de la 7.30 erau doar douăzeci mașini care acționau cu lamă, acum (ora 11.00, n.n.) sunt 35 de utilaje care acționează. Într-adevăr, este o vreme aparte pentru această perioadă, însă ieri, noi, Primăria, am trimis notificare către firma de deszăpezire, care astăzi de dimineață, începând cu ora 4.00, trebuia să intervină cu toate utilajele. Avem 78 de utilaje care trebuie să fie la dispoziția primăriei, și, din păcate, doar 20 de utilaje au acționat dimineață. Acest lucru nu este de tolerat, nu este un lucru demn pentru brașoveni, drept pentru care vom lua măsuri și vom sancționa firma de deszăpezire conform contractului. Ei aveau obligația să deszăpezească”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.
La nivelul Primăriei Brașov s-a constituit o celulă de criză, condusă de viceprimarul Sebastian Rusu, pentru a găsi soluțiile legale prin care Municipalitatea să se asigure că operatorul serviciului de deszăpezire își va îndeplini, în cel mai scurt timp, obligațiile contractuale și pentru a stabili care sunt sancțiunile care vor fi aplicate pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de operator. Sancțiunile vor fi, în primul rând, financiare: reducerea plății prestațiilor, dar și aplicarea de penalități sau oprirea garanției de bună execuție.
În acest moment, în trafic sunt 35 de utilaje, care acționează pe străzile principale și pe cele pe care circulă mijloacele de transport în comun.
„Avem un acord cadru şi a fost semnat un contract subsecvent, valabil până la 30 aprilie. Până în 31 martie, prestatorul trebuia să își țină utilajele în stand-by, iar din 1 aprilie, ei intervin doar la solicitarea primăriei. Noi le-am solicitat să intervină în această dimineață. Acum verificăm GPS-urile să vedem dacă au ieșit la ora 4.00 sau mai târziu. Sigur la 7.30, aveau doar 20 de utilaje de deszăpezire și abia la 8.30 au început să mai scoată pe traseu.”, a transmis Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Cetățenii pot solicita intervenția mașinilor de deszăpezire la dispeceratul Comprest, la numărul de telefon 0268-416495.
În cazul în care solicitările lor nu sunt rezolvate, pot sesiza acest lucru la dispeceratul Primăriei Brașov, tel. 0268-405000, sau direct la Serviciului Urmărire Contracte Salubrizare și Deszăpezire din cadrul Primăriei Brașov – tel. 0268 416550, tasta 9, int. 127, 253, 254, email: [email protected]
Activitatea de deszăpezire pe toate arterele de circulație din municipiul Brașov este asigurată de către Comprest SA, cu excepția tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei, unde deszăpezirea este asigurată de CNAIR.
-
Evenimentacum 7 ore
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident grav, la Bran. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un gard de beton
-
Businessacum o zi
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Evenimentacum o zi
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Fapt diversacum o zi
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
O turistă a căzut 100 de metri într-o prăpastie, în munții Bucegi. Salvamontiștii din Brașov și Prahova s-au chinuit mai bine de 3 ore să o salveze
-
Utilacum o zi
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Fapt diversacum o zi
România trece la ora de vară, în acest weekend. Când vor fi date ceasurile cu o oră înainte