Turism
VIDEO / Prăpăstiile Zărneştiului, unul dintre cele mai frumoase locuri de ieşit în natură

Prăpăstiile (Cheile) Zărneştiului din Piatra Craiului reprezintă unul dintre cele mai impresionante obiective ale celebrului parc naţional. Romsilva a postat miercuri, pe Facebook, un superb colaj de imagini cu spectaculoasa zonă turistică.
Este vorba de un timelapse realizat de Mircea Vergheleţ, care a „comprimat” orele pentru a reda, în câteva secunde, frumuseţea canionului ingust cufundat în linişte şi răcoare.
„Prăpăstiile Zărneştiului, una dintre cele mai spectaculoase formaţiuni de tip chei din România, este o arie protejată cu o suprafaţă de peste 100 de hectare, fiind o zonă de interes geologic, floristic, faunistic şi peisagistic”, precizează Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.
Unde poţi ajunge din Prăpăstiile Zărneştiului
Prapastiile formează un canion, de unde se poate ajunge la Platoul Măgura, cabana Curmătura şi Munţii Piatra Craiului. Pereţii de stâncă fac impresionat peisajului sălbatic care însoţeşte turistul ce se aventurează, de-al lungul defileului, spre peşterile din zonă (Mică şi Mare), spre Fântana lui Botorog sau către Fântânile Domnilor.
Parcul Naţional Piatra Craiului, unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafaţă de 14.800 de hectare în judeţele Braşov şi Argeş, din care 10.860 de hectare păduri, dintre acestea, peste 6.000 de hectare fiind protejate.
„Între cele mai atractive obiective turistice ale parcului, pe lângă fauna şi flora bogată, se numără Prăpăstiile Zărneştiului, Creasta Pietrei Craiului, Cheile Dâmbovicioarei, Zaplazul, Cerdacul Stanciului şi Grohotişurile. În Parcul National Piatra Craiului se află numeroase comunităţi locale, precum oraşul Zărneşti şi comunele Bran, Moeciu, Fundata, Dâmbovicioara şi Rucăr, unele dintre cele mai atractive destinaţii turistice. Colegii noştri au amenajat în parc 11 trasee de cicloturism şi alte 42 de trasee turistice marcate”, mai precizează Romsilva.
-
Evenimentacum 2 zile
Călin Donca rămâne în arest. Curtea de Apel Brașov a respins contestația făcută de omul de afaceri. Magistrații au decis, în schimb, să o lase în libertate pe contabila milionarului. Ea va fi cercetată sub control judiciar
-
Evenimentacum 3 zile
Călin Donca va petrece încă o noapte în spatele gratiilor. Magistrații de la Curtea de Apel Brașov se vor pronunța abia mâine în legătură cu contestația la măsura arestului preventiv. În fața instanței, milionarul a cerut să fie lăsat liber pentru a avea grijă de familie
-
Evenimentacum 2 zile
Scandal uriaș în fața Primăriei Făgăraș. În jur de 100 de elevi s-au luat la bătaie pe stradă sub privirile polițiștilor care păreau depășiți de situație
-
Socialacum 3 zile
Cele 54 de sirene din Brașov și Poiana Brașov vor fi testate, în această săptămână. Când vor fi pornite sistemele de alarmare
-
Socialacum 2 zile
Un nou post a fost scos la concurs la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Ce condiții trebuie să îndeplinească potențialii candidați
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat din Brașov a furat mașina unui prieten, s-a plimbat cu ea pe străzile din oraș, iar apoi a înapoiat-o proprietarului. Acum, individul s-a ales cu dosar penal
-
Turismacum 2 zile
Taxă pentru românii care își petrec concediile în străinătate. Este propunea făcută de unele patronate din turism. Ministrul Economiei spune că o astfel de idee nu a fost discutată în coaliție
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Inconștiență fără limite. Trei adolescenți s-au urcat pe o trotinetă electrică și s-au plimbat pe străzile din Brașov. Imaginile postate pe internet au devenit virale