Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO / Peste 300 de amenzi aplicate de poliţiştii braşoveni într-o singură zi. Amenzi în valoare de 135.000

Publicat

pe

Duminică, 2 iulie, polițiștii brașoveni, alături de jandarmi și polițiști locali au continuat să desfășoare activități de natură să confere încredere cetățenilor că locuiesc într-un mediu de liniște și siguranță adecvat.

Astfel, s-a acționat în continuare în cadrul dispozitivelor instituite la nivelul întregului județ, unde activitățile au fost desfășurate pe două paliere, respectiv unul de prevenire și descurajare, iar cel de-al doilea de combatere a faptelor antisociale și de impunere a legii.

Totodată, polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere de circulație în vederea depistării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise și prevenirii producerii unor evenimente rutiere grave.

La activități au participat aproximativ 330 de polițiști, jandarmi și lucrători din cadrul Poliției Locale Brașov.

Publicitate

În timpul acțiunilor au fost legitimate aproximativ 1700 de persoane și au fost verificate aproximativ 480 de vehicule.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 303 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 135000 de lei, dintre care 86 la Legea 61/1991, 195 la O.U.G. 195/2002 și 22 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor altor acte normative.

Au fost reținute, în vederea suspendării, 31 permise de conducere, dintre acestea 14 pentru conducere sub influența alcoolului, 4 pentru conducere sub influența substanțelor interzise și 13 pentru alte cauze.

Au fost retrase 19 certificate de înmatriculare și au fost testați aproximativ 620 de conducători auto pentru consumul de alcool și 16 conducători auto pentru consumul de substanțe psihoactive.

Nu în ultimul rând, au fost constatate 9 infracțiuni, din care 6 la regimul circulației rutiere și una pentru încălcarea prevederilor legii privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În cazul infracțiunilor rutiere constatate, polițiștii au întocmit dosare penale conducătorilor auto și au dispus măsura reținerii pentru 24 ore față de unul dintre aceștia, iar o conducătoare auto, de 34 de ani, bănuită că ar fi fost sub influența substanțelor interzise, a refuzat testarea cu aparatul drugtest dar a fost de acord să i se recolteze probe în vederea stabilirii prezentei în organism a unor astfel de substanțe.

  • La ora 12.20, polițiștii au oprit, pe strada Doinașului din stațiunea Poiana Brasov, o conducătoare auto, de 31 de ani, care avea prezentă în organism substanța cannabis. Mai mult, aceasta a condus autovehiculul având dreptul de a conduce suspendat întrucât, cu o zi înainte, a fost depistată conducând sub influența substanțelor psihoactive, ocazie cu care i s-a întocmit dosar penal. Având în vedere perseverența infracțională de care a dat dovada conducătoarea auto, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov au dispus măsura reținerii pentru 24 față de aceasta.
  • În jurul orei 04.00, un bărbat, de 31 de ani, a fost oprit în trafic, respectiv pe strada Poiana Soarelui din statiunea Poiana Brasov, fiind identificat pozitiv la substanțele: cocaină, cannabis, metamfetamină și ketamină;
  • În jurul orei 04.30, polițiștii au oprit, pe strada Poiana Soarelui, din stațiunea Poiana Brasov, o conducătoare auto, de 30 de ani, care avea prezentă în organism substanțele: cocaină, cannabis, metamfetamină și ketamină, conform testului efectuat pentru depistarea substanțelor interzise;
  • În jurul orei 10.30, un bărbat, de 46 de ani, a fost depistat conducând un autovehicul pe strada Poiana Soarelui, din stațiunea Poiana Brasov, prezentând o valoare a alcoolemiei de 0,50 mg/l;
  • în jurul orei 18.35, un tânăr, de 23 de ani, identificat în trafic pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov, a fost depistat pozitiv la consumul de cannabis.
razie politie
play-sharp-fill

razie politie

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes