Eveniment
VIDEO / Percheziții la Zărnești într-un dosar de furt calificat. Un bărbat a furat din curtea unui localnic unelte, scule și sticle cu alcool

La data de 07 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești, în supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în orașul Zărnești, județul Brașov, într-un dosar în care se efectuează cercetări relativ la săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat și una de tentativă la furt calificat, toate comise din curțile unor imobile.
Acțiunile infracționale ale persoanei bănuite au debutat la mijlocul lunii iunie a.c., când polițiștii au fost sesizați de către o persoană vătămată cu privire la faptul că, dintr-o anexă a locuinței sale, situată în orașul Zărnești, județul Brașov, i-au fost sustrase mai multe unelte, scule și sticle cu băuturi alcoolice.
După câteva zile, o altă persoană vătămată a reclamat o faptă de furt calificat, cu mod de operare asemănător, respectiv sustragerea unei motocoase și a unor băuturi alcoolice dintr-o anexă a locuinței sale de vacanță, situată în aceeași localitate.
La data de 29 iunie, aceeași persoană vătămată a surprins în flagrant delict un bărbat care a pătruns fără drept în curtea locuinței sale cu intenția vădită de a sustrage bunuri, fapt ce l-a determinat pe autor să părăsească în fugă curtea imobilului.
Astfel, în baza sesizărilor primite, polițiștii au efectuat investigații, prin care au stabilit identitatea persoanei bănuite de comiterea furturilor, respectiv un bărbat de 44 de ani, din orașul Zărnești, județul Brașov, și au pus în executare, la data de 07 iulie a.c., trei percheziții domiciliare pe raza localității de domiciliu a acestuia.
În cadrul perchezițiilor domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat o parte din bunurile care fuseseră sustrase din imobilele persoanelor vătămate.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de persoana bănuită și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Ulterior aceasta a fost prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Zărnești, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
-
Economicacum o zi
FOTOREPORTAJ / Fermă de măgărițe, la poalele munților Făgăraș. Doi soți din Brașov au lăsat în urmă viața din Oxford și s-au mutat la țară unde și-au deschis propria afacere
-
Entertainmentacum o zi
Metodă inedită de eliberare a nervilor și stresului, la Brașov. Un antreprenor din oraș a deschis o „sală de spart”. Aici clienții distrug tot ce le iese în cale, iar efectul ar fi terapeutic
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat din Brașov a vrut să dea foc unei case. Proprietarul l-a surprins și a alertat poliția
-
Evenimentacum 2 zile
Deși era băut și nu avea permis, un tânăr din Victoria a furat mașina tatălui său, a făcut accident, dar s-a întors și a parcat autoturismul la locul lui. Aventura teribilistului s-a încheiat cu un dosar penal
-
Evenimentacum o zi
Călin Donca ar fi dat țepe încă din anul 2016. O familie a reclamat la DIICOT faptul că omul de afaceri nu a plătit banii pentru un contract încheiat în urmă cu aproape 7 ani. Astăzi, Donca va cere judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov să îl elibereze
-
Utilacum 2 zile
Astăzi, circulaţia autobuzelor 710, Braşov – Săcele, va fi afectată de un eveniment care are loc pe străzile din Săcele
-
Evenimentacum 22 de ore
Călin Donca va petrece încă o noapte în spatele gratiilor. Magistrații de la Curtea de Apel Brașov se vor pronunța abia mâine în legătură cu contestația la măsura arestului preventiv. În fața instanței, milionarul a cerut să fie lăsat liber pentru a avea grijă de familie
-
Economicacum o zi
Aproape 44.000 de pasageri a avut până acum Aeroportul Braşov, majoritatea români