Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO / Pârtiile din Predeal au ajuns casă pentru urşi. Un alt animal a apărut printre schiori

Publicitate

Publicat

pe

Un alt urs a fost filmat astăzi pe o pârtie din Predeal. În imaginile care au fost publicate pe Facebook se vede cum ursul aleargă pe mijlocul pârtiei iar în apropiere sunt doi schiori.

Publicitate

Schiorul care a filmat, şi care era în telescaun, a încercat să sperie ursul şi a urlat cât a putut de tare pentru ca animalul să fugă în pădure. Din fericire nici de această dată nu s-a înregistrat nicio victimă, dar astfel de cazuri sunt tot mai dese pe pârtiile din Predeal.

„Am avut un apel prin 112, la ora 13.03,prin care s-a semnalat că pe pârtia Subteleferic este prezent un urs. Cel care a apelat ne-a mai spus faptul că pâ pârtie se mai află un adult și i se părea că mai este un copil. Pârtia Subteleferic era o pârtie închisă. Colegii mei au ajuns în zona respectivă în câteva minute, în fiecare zi noi avem în zonă un echipaj care asigură locul pentru orice eventualitate, să intervină în zona în care este semnalată prezența unui urs. Când colegii mei au ajuns acolo nu au mai găsit animalul respectiv, ne-au spus că într-adevăr în zăpadă au găsit urmele lăsate de acest urs.”, a spus Ion Zaharia, purtătorul de cuvânt al IJJ Braşov la Digi24.

video

Sursa video: Facebook/George L.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes