Turism
VIDEO / O vloggeriță din SUA, impresionată până la lacrimi de frumuseţea Braşovului şi de cât de impozantă este Biserica Neagră: „Chiar este una dintre cele mai nebunești clădiri pe care e posibil să le fi văzut până acum”

Dacă mulți dintre români nu dau doi bani pe țara lor și critică absolut tot ceea ce văd, ajungând să-și disprețuiască patria și conaționalii, de multe ori străinii apreciază mult mai mult România. Este și cazul a doi turiști americani, copleșiți de imaginile văzute, care nu vor uita niciodată România.
Jeanny și Jacob, doi vloggeri americani, au vizitat România, și au fost profund impresionați de munți, dar și de orașele pe care le-au văzut cu această ocazie. Un capitol special pentru ei a fost Brașovul, unde au ajuns după ce vizitaseră Bușteniul. Pentru a se deplasa, cei doi au folosit trenul, transmite adevarul.ro.
„Am ajuns în Transilvania. La clasa I a fost cu siguranță mult mai ca lumea decât la clasa a ÎI-a și a costat doar cu 3 dolari mai mult, așa că va spun sincer, merită cu siguranță. Diferența a fost aerul condiționat, ne-am simțit foarte bine acolo. Taxiul ne-a lăsat chiar în față hotelului și a fost doar un dolar în plus, dar am economisit 30 de minute pe care le-am fi făcut cu autobuzul. Ăsta este un alt motiv să iubești România. Taxiurile sunt atât de ieftine și îți economisesc atât de mult timp. Tocmai am ajuns la hotel și uitați-va ce drăguț este muntele din spatele nostru. Este și o piațetă cu multe restaurante. România devine din ce în ce mai interesantă”, au spus cei doi.
Jenny s-a arătat impresionată de farmecul orașului, iar arhitectura i-a lăsat o impresie excelentă. „Îmi place să merg pe aceste străduțe înguste. Se simte foarte cool și puțin înfricoșător, dar și frumos în același timp pentru că există o arhitectură atât de diferită decât ceea ce vezi în Statele Unite, așa că apreciez foarte tare asta”, a spus turista americană.
Opriți în fața unui panou cu o grafică care arată cum era Brașovul acum câteva sute de ani, cei doi nu și-au putut ascunde emoția.
Imaginile care stârnesc emoții
„Deci așa arată Brașovul, înconjurat de ziduri uriașe. E atât de tare”, a spus Jacob. Apoi, ei au ajunsîn fața unei unei pânze mari de păianjen țesută pe crenguțele unui brad.
„Uite cât de complicată este pânza aceasta de păianjen! Nu cred că am văzut una care să arate atât de perfect. Dar de ce mă mir? Suntem în Transilvania, pe teritoriul lui Dracula. Și se potrivește foarte bine și cu arhitectura asta medievală. Locul asta este absolut uimitor. Unul dintre lucrurile care îmi place să le fac când ajungem în zone bogate în cultură ca acesta este să îmi imaginez cum era pe vremuri, cu regi și regine, cu prinți și cavaleri. Și simt că România mi-a oferit foarte multe lucruri la care să visez, să mă gândesc pentru că are o istorie și o cultură atât de bogate. Astfel că îmi pot imagina oameni mergând pe aceste străzi, trecând prin poartă orașului dintre ziduri că în epoca medievală. Este atât de fascinant”, a spus Jenny.
Ajunși la Poarta Ecaterina, Jacob și Jenny au fost din noi impresionați. „Acesta era singurul loc prin care se putea intra sau ieși din oraș”, a explicat Jacob.
Lacrimile lui Jenny
Jenny a fost și mai emoționată, iar emoția a copleșit-o. „Mi se pare foarte ciudat să mă așez și să mă uit la o clădire care să mă impresioneze mai mult decât plajele, munții, dar efectiv stau aici, Jacob se plimbă de jur împrejur făcând fel și fel de lucruri, dar eu stau aici și efectiv nu îmi pot lua ochii de la clădirea asta, care e de fapt o poartă, cu muntele acesta uriaș de pe fundal. E unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut. Și de obicei nu prea spun astfel de lucruri despre clădiri. Iar asta nici măcar nu e o clădire, este o poartă, însă m-a impresionat”, a izbucnit ea.
„Ești ok?”, a întrebat-o Jacob, care a i-a văzut lacrimile în ochi. „Nu știu de ce am început să plâng, dar este totul atât de drăguț. Acum mă simt și prost”, a răspuns Jenny. „E ok”, a consolat-o Jacob. „Chiar este una dintre cele mai nebunești clădiri pe care e posibil să le fi văzut până acum. Chiar în apropierea Porții Ecaterina este Biserica Neagră”, a adăugat el.
De aici, ei s-au deplasat spre un punct de observație al orașului și la Turnul Alb. „E atât de frumos! Biserica asta care contrastează cu muntele înverzit este pur și simplu perfectă”, a încheiat Jenny.
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Turismacum 3 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Evenimentacum 3 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni
-
Economicacum 3 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Businessacum 3 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Economicacum 2 zile
CFR Marfă vinde un hotel din Predeal: „Trebuie să îl ia cineva care se pricepe în domeniul turistic”
-
Administrațieacum 2 zile
De mâine, „Miercurea brașovenilor” pe pârtiile din Poiana Brașov. Schiorii din oraş plătesc doar jumătate de preţ la instalaţiile pe cablu din staţiune
-
Turismacum 3 zile
Aproape 1,3 milioane de turişti au ajuns la poalele Tâmpei în primele 10 luni ale anului. Braşovul, în top 3 la nivel naţional