Connect with us

Social

VIDEO/ O femeie ținea peste 120 de pisici în casă. Autoritățile au intervenit de urgență

Publicat

pe

Publicitate

Peste 120 de pisici au fost preluate de autorități după ce au fost descoperite în două imobile aflate în grija unei femei. Animalele au fost transportate la cabinete veterinare pentru evaluarea stării de sănătate și îngrijiri de specialitate, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili dacă au fost încălcate prevederile legale privind protecția animalelor.

Publicitate

Intervenția a avut loc luni, în urma unei sesizări primite de Serviciul pentru Protecția Animalelor. La prima adresă verificată, într-un imobil din Sectorul 2, echipele de control au găsit 84 de pisici. Acestea au fost preluate cu sprijinul reprezentanților ASPA și al unor organizații pentru protecția animalelor și transportate către mai multe unități medicale veterinare.

În timpul verificărilor, polițiștii au descoperit o a doua locație, tot în Sectorul 2, unde într-o clădire aflată în construcție erau adăpostite încă aproximativ 40 de feline. Și acestea au fost preluate pentru examinare și îngrijire.

Potrivit Poliției Capitalei, toate animalele vor fi evaluate de medici veterinari pentru stabilirea stării lor de sănătate și pentru acordarea tratamentelor necesare.

Ancheta este în desfășurare, iar Serviciul pentru Protecția Animalelor urmează să stabilească împrejurările în care erau ținute felinele și dacă se impun sancțiuni sau alte măsuri prevăzute de lege.

Reprezentanții Poliției reamintesc că proprietarii și deținătorii de animale au obligația de a le asigura hrană, apă, adăpost adecvat, îngrijire medical-veterinară și condiții corespunzătoare de bunăstare. Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor interzice orice formă de cruzime sau rele tratamente, iar încălcarea acestor obligații poate atrage răspunderea contravențională ori penală.

Autoritățile îi încurajează pe cetățeni să sesizeze cazurile în care animalele sunt abandonate, maltratate sau ținute în condiții improprii, iar în situațiile care reprezintă un pericol imediat pentru viața acestora să apeleze numărul unic de urgență 112.

Videoul poate fi vizualizat aici.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes