Eveniment
VIDEO / O avalanșă s-a declanșat în masivul Bucegi. Specialiștii anunță că este risc însemnat de producere de avalanșe în munții din România

Imagini spectaculoase surprinse în munții Bucegi au fost făcute publice de salvamontiștii din Bușteni. O avalanșă s-a produs pe unul dintre cele mai cunoscute trasee turistice din masiv, iar specialiștii spun că există risc însemnat de producere a altor alunecări de zăpadă și în alte zone montane înalte din România.
Mai mulți turiști care se aflau în telecabină au filmat momentul în care o cantitate uriașă de omăt care s-a prăvălit pe crestele versantului. Avalanșa s-a produs în zona Jepii Mici unul dintre cele mai cunoscute trasee turistice din masiv. Din fericire nicio persoană nu se afla pe potecă în momentul în care cantitatea mare de omăt a căzut de pe creste.
Aceste trasee sunt închise în timpul iernii, tocmai pentru că sunt extrem de periculoase. Salvamontiștii spun că din cauza fluctuațiilor de temperatură stratul de zăpadă de pe munte este instabil, iar riscul producerii unor avalanșe este foarte ridicat. Cum vremea se va încălzi și mai mult în următoarea perioadă, există posibilitatea ca alte avalanșe să se producă în toate masivele, la altitudini mari.
De altfel, specialiștii au emis o avertizare de risc însemnat de avalanșă în munții Bucegi, Făgăraș, Parâng-Șureanu și Țarcu-Godeanu.
„La altitudini de peste 1800 de metri, întâlnim pe alocuri plăci recente de vânt în apropierea crestelor, îndeosebi pe versanții vestici și sudici. Se menține stratul instabil, cu rezistență scăzută din partea superioară, ce depășește pe alocuri 30-40 de centimetri. În zonele adăpostite, se mențin depozitele mai însemnate de zăpadă. Îndeosebi la supraîncărcări, dar și spontan pe fondul încălzirii vremii, stratul instabil de la suprafață poate aluneca peste cel mai vechi și stabil aflat dedesubt, ducând astfel la declanșarea de avalanşe de dimensiuni medii. Sub 1800 de metri, zăpada este umezită în ansamblu. Spontan se vor declanșa unele curgeri sau avalanșe de dimensiuni medii, care pot angrena în cazuri izolate întreg stratul de zăpadă, riscul fiind amplificat la supraîncărcări și pe pantele mai înclinate, îndeosebi pe văi și în zonele adăpostite, unde se găsesc depozite mai însemnate de zăpadă”, spun specialiștii ANM.
Este risc moderat de avalanșă și în munții Călimani-Bistriței și Vlădeasa-Muntele Mare, mai spun meteorologii.

Avalansa Muntii Bucegi
sursa video: Salvamont Bușteni
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident grav, la Bran. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un gard de beton
-
Evenimentacum 2 zile
O turistă a căzut 100 de metri într-o prăpastie, în munții Bucegi. Salvamontiștii din Brașov și Prahova s-au chinuit mai bine de 3 ore să o salveze
-
Fapt diversacum 21 de ore
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Utilacum 20 de ore
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Businessacum 24 de ore
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Evenimentacum 21 de ore
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Fapt diversacum o zi
România trece la ora de vară, în acest weekend. Când vor fi date ceasurile cu o oră înainte
-
Sportacum 17 ore
Trei braşoveni de la ACS Reggio Liriada Braşov, convocaţi în premieră la echipa naţională de minifotbal