Connect with us

Administrație

VIDEO / Municipiul Brașov a obținut, prin legea bugetului de stat, cea mai mare alocare directă de fonduri din ultimii 10 ani, pentru investiții

Avatar

Publicat

pe

  • Dintre cele 30 de milioane de lei, 10 milioane au ca scop atragere de noi investitori în industria auto electrică și în industria spațială

În cursul zilei de marți, 2 februarie, Parlamentul României a adoptat, fără modificări, bugetul de stat al României pe anul 2021. Unul dintre articolele aprobate în cadrul acestui buget este cel referitor la alocarea, către municipiul Brașov, a aproape 30 de milioane lei (29,52 de milioane de lei) pentru investiții aflate în curs de derulare – cum este pasajul Fartec și programul de eficientizare energetică a blocurilor, prin programul social – dar și pentru unele noi, care au ca scop atragerea de investitori în facilități de producție, în domeniul mijloacelor de transport „verzi“ și industria aerospațială.

Publicitate
video

„Astăzi (ieri, n.n.) s-a votat bugetul de stat. Municipiul Brașov este printre municipiile cu o alocare substanțială și mă bucur că toate deplasările la București și toate discuțiile pe care le-am avut la nivel de ministere au dat roade. Primim de la Bugetul de stat o alocare specifică pentru trei proiecte mari: finalizarea podului Fartec, unde lucrările merg înainte și graficul este astfel făcut încât să fie finalizat la sfârșitul lunii iulie a acestui an. Am primit de la bugetul de stat suma de zece milioane de lei pentru finalizarea acestui obiectiv. Sunt banii de care mai avem nevoie pentru a duce la capăt pasajul Fartec. Am mai primit o sumă echivalentă pentru reabilitarea termică a unor blocuri din Brașov care fac parte dintr-un proiect social mai amplu; anul acesta vom finaliza aceste 19 blocuri. Iar al treilea proiect este o alocare de zece milioane de lei pentru achiziția de terenuri în vederea amenajării unor viitoare parcuri industriale și pentru atragerea de investitori strategici. Cred că sunt vești bune și dintr-o perspectivă bugetară, pentru că vorbim de un an cu o încărcătură mare asupra bugetului și cu o predictibilitate complicată, mai ales în contextul pandemiei, iar modul în care am obținut această susținere pentru proiecte aflate în desfășurare la ora actuală ne permite să eliberăm sume echivalente pentru proiecte noi, iar de asta are nevoie Brașovul: avem nevoie de un buget care să poată să acopere toate nevoile prezente în comunitatea brașoveană la ora actuală. 30 de milioane de lei este o sumă considerabilă, consistentă și de care Brașovul are nevoie, o sumă pentru care m-am luptat și pe care am reușit să o obțin de la Guvernul României. Le mulțumesc pentru grija pe care o arată și în acest fel Brașovului”, a declarat primarul Allen Coliban.

De-a lungul anilor municipalitatea a mai obținut fonduri de la bugetul de stat, dar prin intermediul unor programe derulate de diverse ministere – Ministerul dezvoltării – extinderea domeniului schiabil, Ministerul mediului – achiziția de troleibuze și autobuze electrice etc. Suma de 30 de milioane de lei reprezintă cea mai mare alocare directă, prin bugetul de stat, cel puțin din ultimii 10 ani. 

Publicitate

Noua strategie a Brașovului pentru atragerea investitorilor: crearea unui parc industrial, cu toate facilitățile necesare, pentru industria automotive, inclusiv componenta de motorizare electrică, și industria aerospațială

Potrivit primarului Coliban, Brașovul are nevoie de o strategie care să împletească tradiția sa industrială cu noile tendințe de dezvoltare tehnologică, și de locații pregătite în mod special de municipalitate pentru atragerea unor investitori strategici. 

Publicitate

,,Când discutăm de mediul economic în ansamblu, este important să avem o strategie. Brașovul nu este doar acel oraș medieval cu un centru istoric, ci este și un oraș cu o tradiție industrială, construită în decade de muncă și specializări și pe care suntem datori să o continuăm. Pe de altă parte, industriile și mediul economic se schimbă, și odată cu evoluția tehnologiilor, și în contextul creat de pandemie. Se vorbește tot mai mult de a muta facilități de producție dinspre Asia spre Europa. Și întrebarea care se pune este unde se poziționează Brașovul în acest joc, care este rolul pe care îl putem avea? La ora actuală, pe zona de infrastructură avem unele deficiențe. Încă nu avem aeroportul, dar îl vom avea, și cum gândim dezvoltarea din jurul lui îl va face să fie relevant sau nu. Pe lângă asta, nu avem autostrăzi, dar le vom avea și știm unde se vor întâlni acestea. Toate aceste perspective, toate aceste proiecte constituie oportunități, iar noi, la nivel local, suntem datori să le vedem și să pregătim zona și municipiul pentru aceste dezvoltări ulterioare. Asta înseamnă să gândim o strategie referitoare la ce tip de investitori strategici ne îndreptăm, să mergem către ei cu oferte țintite și cu argumente puternice, și să gândim un plan de a reloca o parte din industrie din oraș către aceste noi zone industriale și logistice. Ca exemplu, chiar dacă Brașovul nu are încă aeroport și autostradă, are însă o infrastructură feroviară importantă, fiind cel mai important nod feroviar după București, iar acest lucru ajută industriile care se pretează la transport feroviar pentru a-și transporta produsele”, a declarat primarul Coliban*.

Una din investițiile a cărei finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, a fost aprobată în bugetul de stat este cea referitoare la achiziția unor terenuri pentru înființarea unui parc industrial. Aceste terenuri se vor alipi unor suprafețe de teren pe care Municipalitatea le deține, pentru a crea un parc industrial de mari dimensiuni, care să răspundă nevoilor actuale ale investitorilor.  

,,Suntem în aceste momente în procesul de a identifica şi achiziţiona terenuri care să beneficieze de acest acces la calea ferată, pentru a oferi ulterior, într-un pachet cu adevărat atractiv, către investitori strategici în energie verde, cu rol în tranziţia către transport verde, orice ar putea fi produs la Braşov“, a precizat primarul.

El a explicat că primăria deja a făcut primii paşi înspre planul de renaştere industrială, înţelegând că un investitor are nevoi mai complexe decât platforme industriale tradiţionale, în special atunci când Braşovul are anumite atuuri pe care poate miza. În ceea ce priveşte tipul de inves­titori pe care îi vizează noua admi­nistraţie, aceştia ar putea veni dinspre in­dustrii precum automotive sau aero­nautică.

„Mă uit la tradiţia Braşovului şi mă gândesc la faptul că am avut industrie de autocamioane, tractoare, rulmenţi. Rulmenţi avem şi acum, din celelalte mai puţin. Și mă gândesc că în contextul în care multe administraţii locale cumpără şi au fonduri pentru achiziţii de autobuze electrice, de ce să nu avem un investitor să producem la Braşov autobuze electrice? Avem tradiţie şi forţă de muncă specializată pe zona de aeronautică, care vedem că s-a democratizat, pornind de la drone la mijloace de transport uşoare. De ce să nu avem un astfel de investitor în Braşov? Dacă ne referim la energie şi zona de stocare, este un domeniu foarte dinamic, se schimbă de la o zi la alta şi am putea fi un jucător cheie“, a completat primarul. 

Municipiul Brașov deține proprietăți în proximitatea ocolitoarei, cu acces direct la magistrala CF 300, și intenționează extinderea acestei zone, având în vedere crearea unei zone de dezvoltare industrială. Pentru a crea o zonă atractivă pentru potențialii investitorii, este necesară achiziția și a imobilelor învecinate, astfel încât Municipalitatea să poată realiza o serie de investiții în infrastructură și rețelele de utilități, în scopul ca acest teren să devină o oportunitate pentru investițiile private.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Administrație

Allen Coliban acuză Comprest de neglijență: „Nu vom plăti deszăpezirea din ziua de miercuri. Dacă e cazul îi vom acționa în judecată”. Primarul spune că salubriștii nu au abonament pentru alerte meteo

Avatar

Publicat

pe

Vineri, într-o postare pe o rețea de socializare, primarul Allen Coliban a declarat că nu va plăti deszăpezirea pentru ziua de miercuri celor de la Comprest. Asta după ce brașovenii au avut de suferit în urma zăpezii care nu a fost curățată la timp. Atunci viceprimarul Sebastian Rusu declara că cei de la Comprest nu au acționat prompt și au folosit doar 20 de utilaje deși Primăria avea în contract 78, detalii aici. Mai mult, Coliban spune că nu este normal ca Primăria să trimită alerte de vreme rea către salubriști.

Publicitate

„Căderea masivă de zăpadă de miercuri a blocat orașul câteva ore în timpul dimineții și voiam să vă clarific dacă mai sunt necesare detaliile acestei situații. Practic conform contractului pe care îl avem pentru deszăpezire firma prestatoare trebuia să aibă utilaje pregătite până la finalul lunii aprilie. Am trimis noi, Primăria Brașov, o notificare în acest sens la finalul lunii martie și totodată am mai trimis una imediat ce am primit acel mesaj privind starea de privind codul galben de ninsori cu o zi înainte de ziua de miercuri, marți dimineață, ambele au fost acțiuni pentru a ne asigura că prevederile contractului sunt respectate.

Asta deși o altă prevedere a respectivului contract obliga firma prestatoare, firma Comprest, să aibă un abonament pe zona aceasta de buletine meteo astfel încât să aibă propriile alerte cu privire la cantitățile de precipitații ce urmează a cădea. Ce s-a întâmplat miercuri dimineața: au fost doar 20 de utilaje operaționale undeva la ora 6 și acest număr evident a fost insuficient pentru căderile masive de zăpadă din acea dimineața.

Publicitate

Am primit astăzi  o amendă (n.r: 14.500 de la IPJ Brașov) pe care o vom achita dar cu siguranță vom recupera integral din penalitățile prevăzute și aplicabile potrivit contractului. Mai mult, am discutat cu viceprimarul Sebastian Rusu, nu vom plăti aceste servicii aferente zilei de miercuri pentru că ele au fost prestate neconform și cred că e foarte important și acest mesaj l-am avut în toate discuțiile pe care le-am purtat în ultimele luni cu prestatorii de servicii să înțeleagă miza pe care o au. Să înțeleagă că avem cel mai frumos oraș din România și trebuie să fie întreținut la acest nivel la cel mai înalt nivel și că nu este loc de greșeli și de sincope iar dacă cineva își imaginează că poate să scape cu astfel de jumătăți de măsură, ei bine greșește. Avem prevederile contractuale și în cazul în care va fi nevoie vom ajunge și la lupte în instanță așa cum de altfel se întâmplă la ora actuală pe contractul de parcări.”

Citește mai mult

Administrație

CNI anunță că va începe lucrările la varianta DN1 prin Brașov – Săcele – Valea Doftanei în 2021

Redactia

Publicat

pe

Compania Națională de Investiții (CNI) spune că lucează la „demararea Variantei ocolitoare DN1, Valea Doftanei – Săcele – Braşov” și că va începe lucrările de execuție până la sfârșitul anului 2021, potrivit declarației Manuelei Pătrăşcoiu, preşedintele companiei.

Publicitate

„În curând, vom intra cu studiul de fezabilitate în aprobare prin Hotărâre de guvern şi vom demara licitaţie de proiectare şi execuţie. Sperăm ca undeva la sfârşitul anului să începem lucrările de execuţie”, a declarat Manuela Irina Pătrășcoiu, citată de Agerpres, la o conferință online DC News.

Ultima oară când s-a mai vorbit de acest proiect a fost la sfârșitul luni august 2020, când premierul de atunci, Ludovic Orban, participa la evenimentul de semnare a contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru modernizare unui segement al proiectului, între Valea Doftanei și Brădet.

Publicitate
Citește mai mult

Administrație

Podul de la Azuga pe DN 1 Valea Prahovei intră în reparații capitale până la finalul anului. Camioanele, deviate pe ruta Cheia

Redactia

Publicat

pe

Podul de la Azuga pe DN 1 Valea Prahovei intră în reparaţii capitale până la sfârşitul anului. Autoturismele vor merge pe un pod provizoriu, iar camioanele vor fi deviate pe DN 1A Ploieşti – Cheia – Săcele.

Publicitate

Podul de la Azuga, la situat la kilometrul 135 în judeţul Prahova, a fost construit în anii 20. Compania de Drumuri anunţă acum lucrări de reparații capitale începând de luni, 12 aprilie, până la jumătatea lunii decembrie.

Pentru autovehiculele de până la 7,5 tone şi cele destinate transportului de persoane se va permite circulaţia pe un pod metalic provizoriu şi pe podul în lucru (n.r. aşadar fără semaforizare) cu patru etape de deviere. Traficul greu, de marfă, va fi însă deviat total pe DN 1A Ploieşti – Cheia – Săcele, începând din data de 5 mai, podul provizoriu, într-o curbă, fiind prea îngust pentru lungimea camioanelor.

Publicitate

În prezent, circulaţia camioanelor este permisă pe DN 1 Otopeni – Ploieşti – Braşov exclusiv pe timpul nopţii. „În urma analizei efectuate împreună cu Poliţia Rutieră şi autorităţile publice locale, pe perioada executării lucrărilor, tranzitarea punctului de lucru, pentru vehiculele având masa totală maximă admisă (MTMA) mai mare de 7,5 tone, cu excepţia celor destinate exclusiv transportului de persoane este interzisă”, precizează Compania de Drumuri într-un comunicat de presă.

Contractul pentru reparaţii capitale la podul Azuga a fost semnat în urmă cu doi ani, dar lucrările au fost întârziate din cauza unor probleme legate de relocarea utilităţilor.

Publicitate

Alte două Drumuri Naţionale care asigură legătura între Bucureşti şi Braşov au restricţii pentru camioane

Restricţia de trafic greu care urmează să fie instituită pe DN 1 Valea Prahovei a fost subiectul unor discuţii destul de tensionate între Compania de Drumuri şi transportatorii rutieri. Practic, şoferii de camioane vor avea la dispoziţie o singură rută între Bucureşti şi Braşov, şi anume DN 1A, având în vedere că pe DN 73 Bucureşti – Piteşti – Braşov este restricţie de tonaj la podul de lângă Rucăr (Argeş), iar pe DN 10 Buzău – Braşov este interdicţie pentru camioane la Siriu (jud. Buzău) cu deviere tot pe DN 1 A Cheia – Săcele.

DN 1 A Cheia – Săcele este un drum mult mai greu, cu serpentine dificile şi carosabil mai îngust decât DN 1 Valea Prahovei.

Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>