Connect with us
Publicitate

Social

VIDEO / Ministrul de Interne: Aproape 173.000 de refugiați au ajuns la noi în țară, iar peste 58.000 au rămas. Tabere pentru ucraineni

Publicat

pe

Publicitate

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat că până vineri dimineață au intrat în România 172.935 de cetățeni Ucrainieni. Pe tritoriul țării noastre au rămas 58.106 refugiați din Ucraina, din care aproape 2.000 au cerut azil.

„De la începutul conflictului, în 24 februarie până astăzi, orele 06.00, total cetățeni ucraineni care au intrat în România până astăzi este de 172.935. Dintre aceștia au ales să părăsească România 114.829. Așadar, pe teritoriul României, în acest moment se află 58.106 cetățeni ucraineni”, declară Lucian Bode.

El precizează că 1.897 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România.

„În centrele noastre de azil, în cele șase centre, în acest moment se află 250 de cetățeni ucrainieni. De remarcat faptul că, de la începutul conflictului, 24 februarie până astăzi, ziua de ieri (joi, n.red.), 3 martie, este ziua cu cel mai mare flux de intrare-ieșire.

Publicitate

Vorbim despre 28.563 de cetățeni care au intrat în România, cetățeni ucraineni. Urmărim aspecte de interes operativ la frontiera României și pot să vă spun că la frontiera cu Ucraina au fost depistați în trecere sau tentativă de trecere ilegală a frontierei 20 de persoane, 20 de cetățeni ucraineni”, a adaugat Lucian Bode.

Potrivit acestuia, au fost operaționalizate taberele mobile pentru refugiați, în număr de 13 în Maramureș, Suceava, Botoșani, Tulcea, Iași, Galați, Satu Mare și Vaslui, cu 3.511 locuri.

„În acest moment sunt ocupate 1.626. Autoritățile locale sau societatea civilă au pus la dispoziția cetățenilor ucraineni care au intrat în România 12.324 de locuri de cazare la nivel național. Totodată, platforma operaționalizată la nivelul guvernului, Împreună ajutăm mai mult, a centralizat până acum 5.396 de oferte de suport”, a mai spus ministrul de Interne.

Sursa: Mediafax

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes