Social
VIDEO / Mihai Neșu dezvoltă primul proiect caritabil din România pentru recuperarea copiilor cu dizabilități neuromotorii. O companie din Brașov s-a alăturat cauzei Mihai Neșu Foundation
Perioada sărbătorilor de iarnă ne determină pe mulți dintre noi să privim către cei aflați în suferință. Însă drama acestor oameni a început cu mult înaintea pandemiei.
„Pot să spun că acum sunt mai fericit ca înainte de accident. Tot ceea ce îmi doresc e să fiu mai bun“. Aceasta spune la mai bine de 8 ani după accidentul care îl ține în scaun cu rotile Mihai Neșu. Care ne dă o nouă lecție. Visul său e să transpună proiectul pe care l-a realizat pe calculator în realizate.
Compania brașoveană OxyGazon face un îndem către mediul antreprenorial din România și propune susținerea copiilor cu dizabilități neuromotorii. Aceștia au nevoie să își trăiască perioada copilăriei într-un mod cât mai apropiat de felul în care o fac tinerii sănătoși.
Complexul de recuperare pentru copii și tineri cu dizabilități neuromotorii „Sf. Nectarie” dezvoltat de Mihai Neșu Foundation este un proiect promițător care a luat avânt datorită oamenilor care „Cred”. Construcția acestuia se ridică la valoarea de 3,6 mil Euro, totul cu scopul de a oferi o șansă sutelor de copii cu dizabilități din țară care pot beneficia de terapie specializată în regim caritabil, având astfel o copilărie mai liberă, mai activă și mai curajoasă.
OxyGazon, în calitate de sponsor, se implică activ prin amenajarea grădinilor senzoriale cu rulouri de gazon natural, cultivate în România. Astfel, sute de copii cu probleme de sănătate și părinții acestora se pot bucura de natură și sănătate respirând un aer mai oxigenat.
„Toate încercările acestui an pandemic m-au încurajat să continui misiunea pentru sănătate prin înverzire, dar și să mă implic activ în proiectul de construcție a Complexului de recuperare pentru copii și tineri cu dizabilități neuromotorii „Sf. Nectarie” – un loc ce îmbină toate tipurile de terapie (TheraSuit, logopedia, hipoterapia, psihopedagogia, kinetoterapia, recuperarea subacvală etc.) cu spațiile de relaxare și meditație (sera, grădinile senzoriale, mini-ferma de animale, zona de echitație, piscina etc.), sălile de așteptare și unitățile de cazare. Vom planta rulouri naturale OxyGazon pe o suprafață de 5000 mp și astfel, vom crea un spațiu natural menit să aducă natura mai aproape de copiii cu dizabilități” spune Ciprian Bodo, inițiatorul campaniei „Sănătoși, ajutăm România!”
Comunitatea oamenilor de business din România și puterea pe care o aduce unirea forțelor poate genera o schimbare pentru copiii cu dizabilități neuromotorii din întreaga țară. Donațiile pot fi sub formă de contribuție financiară, dar și prin oferirea de servicii sau materiale de construcții.
Fii alături de Mihai Neșu Foundation și hai să contribuim la însănătoșirea și bucuria acestor copii! Dacă și tu ai o firmă,
- Redirecționează 20% din impozitul pe profit
- Contribuie prin servicii sau materiale de construcții
Arhitecții, proiectanții și constructorii care lucrează în colaborare cu fundația definitivează lista cu materialele necesare pentru realizarea complexului, iar implicarea ta poate fi răspunsul la rugăciunile părinților care își doresc să își vadă copiii învingând boala.
Intră pe www.mihainesufoundation.com/ro/ sau ia legătura direct cu reprezentanții fundației la telefon +40 721 366 252 ori printr-un e-mail la [email protected] și semnează contractul de sponsorizare!
-
Economicacum 2 zileTaxele a 11 angajați, reținute dar neplătite statului. Administrator din Codlea, trimis în judecată
-
Fapt diversacum 2 zileAeroportul Brașov se transformă în „Dracula Airport” la final de octombrie
-
Utilacum 3 zileNoi soluții pentru eficientizarea transportului metropolitan din Râșnov: Conexiune directă cu Poiana Brașov
-
Evenimentacum 3 zileFOTO / Accident în lanț pe bulevardul Saturn: Trafic îngreunat în zona Gemenii
-
Evenimentacum 3 zileZiua Pompierilor din România, sărbătorită la Brașov cu paradă militară și expoziție de tehnică de intervenție
-
Administrațieacum 3 zileO nouă parcare subterană în centrul Brașovului? Ce propun arhitecții pentru Centrul Civic și zona Primăriei
-
Evenimentacum 2 zileAccident grav: Trei victime după ce o mașină s-a răsturnat între Sâmbăta de Sus și Lisa
-
Utilacum 3 zileVremea în Brașov: Caniculă sufocantă urmată de furtuni și vijelii


