Cultural
VIDEO / Maestrul Nicolae Botgros a câştigat bătălia cu virusul Covid-19. A fost externat după aproape o lună de spitalizare
Dirijorul Orchestrei „Lăutarii”, Nicolae Botgros, a învins noul coronavirus și, după ce a stat aproape o lună în spital, a fost externat, transmite Ziarul National din Republica Moldova.
Cu această ocazie, maestrul a postat pe Facebook o piesă care i-ar descrie starea – „În drum spre casă”.
„Putem spune că titlul acestei lucrări scrise de Gheorghe Banariuc mi se potrivește foarte bine acum, după ce am ajuns acasă de la spital! Mulțumesc mult cadrelor medicale și tuturor celor care s-au rugat pentru sănătatea mea, dar știm cu toții că puterea cea mare e la Dumnezeu!”, a declarat Nicolae Botgros.
Amintim că maestrul a fost internat în luna octombrie la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, fiind în stare gravă după ce s-a infectat cu COVID-19. Tratamentul său a fost coordonat cu lumea academică de la Paris, Franța.
Foto: Facebook / Ion Chicu – Prim-ministru al Republicii Moldova
-
Fapt diversacum 2 zileFunSylvania lansează „Vinerea Brașovenilor”: 33% reducere la bilete
-
Socialacum 3 zile45 de atacuri ale urșilor și lupilor în Brașov. Peste 190 de animale, ucise
-
Utilacum 3 zileProgram de toamnă la Zoo Brașov: Care este noul orar de vizitare
-
Administrațieacum 3 zileVIDEO | Lucrările pentru închiderea depozitului Timiș-Triaj au ajuns la 78%
-
Socialacum 3 zileSRI a dejucat un plan de sabotaj al Rusiei în România. Ce obiective strategice erau filmate de un cetățean rus
-
Turismacum 2 zileȘantierul unui hotel oprește Gondola Sinaia. Primăria anunță măsuri de urgență
-
Socialacum 3 zile200 de maidanezi încă umblă prin Zărnești. Primăria pregătește un contract de 500.000 de lei pentru a scăpa de câinii fără stăpân
-
Utilacum 3 zileTrafic oprit temporar sâmbătă pe DN 11 în județul Brașov. Rutele afectate de Turul României 2026



Alexandru
24 noiembrie, 2020 at 9:38 am
A cantat la urechea care trebuie,miscand din ,,urechi,,!