Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO / Intervenție inedită pentru jandarmii din Brașov. Un pui de urs a fost salvat după ce a căzut într-un canal

Publicat

pe

Publicitate

De o operațiune mai puțin obișnuită au avut parte, seara trecută, jandarmii din Brașov. Un pui de urs a căzut într-un canal din apropierea unui hotel din Poiana Brașov, iar militarii au intervenit pentru a scoate animăluțul din groapa adâncă.

„Un apel primit prin sistemul 112 ne-a semnalat faptul că într-un canal de colectare a deșeurilor aflat în curtea unui hotel din Stațiunea Poiana Brașov, se află un pui de urs care nu mai poate ieși singur de acolo. Situația a fost sesizată de angajații hotelului, alertați fiind atât de sunetele puiului, cât și de cele ale ursoaicei aflate în apropiere. O patrulă mixtă formată din jandarmi și polițiști s-a deplasat de urgență acolo, reușind cu un dispozitiv improvizat să-i faciliteze puiului ieșirea din capcană, astfel întorcându-se rapid la mama sa. Deși a fost o intervenție neobișnuită, colegii noștri au rezolvat-o cu prioritate, eliminând toate riscurile generate în primul rând de agitația ursoaicei, al cărei comportament ar fi putut deveni agresiv față de oricine s-ar fi apropiat de pui”, au declarat reprezentanții Jandarmeriei Brașov.

Puiul de urs s-a întors alături de mama lui, iar animalele au plecat înapoi în pădure. Autoritățile monitorizează acum familia de urși. Sălbăticiunile coboară frecvent în stațiune pentru a căuta hrană. Dacă oamenii vor mai semnala prezența urșilor, atunci responsabilii ar putea interveni pentru a captura animalele, iar mai apoi le vor reloca într-o pădure aflată la câteva sute de kilometri de oraș.

 

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes