Eveniment
VIDEO / Inconştienţă fără margini, pe Transfăgărăşan! O mamă şi-a dus copilul să hrănească un urs care cerşea pe marginea drumului. După ce fiara s-a repezit la ei au stat să îi facă poze

Imagini şocante de teribilism au fost filmate de un turist aflat în tranzit pe Transfăgărăşan. O femeie şi un puşti de 10-11 ani s-au apropiat la mică distanţă de un urs cerşetor, oferindu-i mâncare. La un moment dat animalul a fost la un pas de a-i ataca pe cei doi inconştienţi. Imaginile au fost postate pe youtube, cu criticile de rigoare, şi sunt virale.
De ce femeia şi-a pus viaţa în pericol, nimeni nu poate spune, însă inconştienţa ei a fost dusă la extrem în momentul în care a cceptat prezenţa copilului, pe care mai că nu l-a dus de mânuţă să hrănească unul din prea mulţii urşi cerşetori care au devenit o prezenţă tot mai des întâlnită pe Transfăgărăşan. Filmuleţul, surprins în zona barajului Vidraru, mediatizat de euronews.ro, a iscat, pe bună dreptate, critici vehemente.
În imagini se vede clar gestul femeii, care s-a apropiat la aproape un metru de animalul flămând, avându-l în spate pe băiat. La un moment dat, ursul se ridică din poziţia şezând şi se îndreaptă spre cei doi, care se retrag în grabă, în ultima clipă.
Legat de acest gest şocant, Euronews România l-a intervievat pe președintele executiv al Asociației Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS), Mugurel Drăgănescu. „Este o inconștiență crasă! În astfel de situaţii, nu există șanse de supraviețuire decât foarte mici şi acelea cu consecințe extrem de grave. Pe lângă asta este o contravenție. Nu are voie să hrănească animalele sălbatice, niciun fel de animal sălbatic fără acordul gestionarului fondului cinegetic, cu atât mai mult urșii a căror hrană complementară este interzisă să fie administrată prin lege”, a declarat Mugurel Drăgănescu.
În prezent, România are o populaţie de urşi de aproape 8.000 de exemplare.
-
Evenimentacum 3 zile
„Milionarul de carton”. Așa îl denumesc cunoscuții pe omul de afaceri din Brașov, Călin Donca. Apropiații spun că imaginea familistului convins și a afaceristului prosper ar fi doar de fațadă
-
Turismacum 3 zile
VIDEO / O vloggeriță din SUA, impresionată până la lacrimi de frumuseţea Braşovului şi de cât de impozantă este Biserica Neagră: „Chiar este una dintre cele mai nebunești clădiri pe care e posibil să le fi văzut până acum”
-
Evenimentacum 3 zile
Cine sunt cei doi tineri din Holbav care au murit după ce s-au lovit violent cu motocicletele. Pe amândoi îi chema George, erau prieteni de mici, aveau povești de viață similare, iubeau motoarele, iar acum și-au găsit sfârșitul împreună
-
Administrațieacum 3 zile
VIDEO / Încep lucrările la primul Park&Ride din Braşov, în Bartolomeu, lângă viitoarea Sală Polivalentă
-
Evenimentacum 3 zile
Tragedie, noaptea trecută, în localitatea Holbav. Doi tineri de 19 ani au murit după ce s-au lovit frontal cu motocicletele
-
Fapt diversacum 3 zile
Echinocțiul de toamnă va fi marcat sâmbătă atunci când ziua va fi egală cu noaptea. Ce semnificații are toamna astronomică
-
Evenimentacum 3 zile
Biciclete și karturi cu pedale, furate din uscătorul unui imobil din Brașov. Hoții au fost identificați și reținuți de polițiști
-
Sportacum 3 zile
Marathon Night Challenge, prima ediţie a unui concurs de alergare pe potecile Tâmpei pe timpul nopţii