Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO / Incendiu izbucnit la o mașină parcată în curtea unei case din Brașov

Publicat

pe

S-a dat alarma la Brașov, seara trecută, după ce o mașină a fost cuprinsă de flăcări. Vehiculul era parcat în curtea unei case de pe strada 15 Noiembrie în momentul în care a izbucnit incendiul violent. În imaginile surprinse de martori se vede că vâlvătaia a cuprins motorul autoturismului. Un fum gros ieșea din mașina care ardea ca o torță, iar focul risca să se extindă la clădirile din apropiere, dar și la o altă mașină parcată în curtea imobilului.

Publicitate

Oamenii care se aflau în zonă au sunat imediat la 112, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, dar și cadre medicale de la SMURD pentru a acorda primul ajutor eventualelor persoane rănite.

„Incendiul s-a manifestat cu flacără și degajare mare de fum. S-au deplasat la fața locului 2 autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD. S-a reușit stingerea incendiului înainte ca acesta să se extindă la la casă și la un alt autoturism parcat în apropiere. A ars partea din față a autoturismului. Se pare că incendiul a pornit cel mai probabil de la un scurtcircuit”, au declarat reprezentanții ISU Brașov.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes