Turism
VIDEO / Imagini virale cu un turist american uimit de ce a găsit într-un apartament din Brașov

Din ce în ce mai mulți turiști străini aleg România și nu e de mirare. Dincolo de peisajele de-a dreptul spectaculoase, se pare că mai sunt și alte lucruri extrem de atrăgătoare, iar asta o spune chiar un turist american, care a fost uimit de ce a putut vedea într-un apartament, transmite fanatik.ro.
Un turist american a ales să petreacă o vacanță în România, mai exact în Brașov, o locație de vis pe timp de iarnă și se pare că orașul a ajuns să îl impresioneze mai mult decât s-ar fi așteptat. Prima oară a rămas uimit de ce a găsit la cazare, iar mai apoi, de atitudinea locuitorilor.
Bărbatul a postat un clip video pe TikTok, în care prezintă mai multe imagini cu apartamentul în care s-a cazat din Brașov. Acesta nu doar că a lăudat generozitatea gazdelor, dar și modul în care oamenii din Brașov se comportă, după întreaga experiență.
Și totuși ce a găsit bărbatul în apartamentul din Brașov pe care l-a închiriat? Perfecțiune, după cum spune chiar el. Turistul american a optat pentru platforma Airbnb, prin intermediul căreia a găsit o locație de vis și nu e prima oară când ajunge aici.
De la balconul apartamentului se văd munții, spune bărbatul, iar asta nu este tot. Acesta a mai găsit ceai, dulciuri, dar și o curățenie pe care nu a mai văzut-o până acum. De asemenea, turistul american le-a recomandat tuturor celor care își doresc o vacanță de vis, să opteze pentru Brașov pentru că vor ajunge să fie uimiți de întreaga experiență.
“Apartamentul este perfect, uitați-vă la asta. Apartament Airbnb perfect la Brașov. Acesta este balconul, se văd munții. E extraordinar, perfect decorat. (…) Uitați ce mi-a lăsat proprietarul… E iarnă, în cazul în care vrei să ai o pauză de cafea, de ceai, iată câteva dulciuri, puțină ciocolată Poiana, pare că e brand românesc. Poiana cred că este o regiune sau un oraș aici în România, sau cred că e stațiunea de schi”, a povestit bărbatul, în clipul video postat.
Cât despre apartament, dacă alți străini s-au plâns de condițiile din anumite locații din România, iată că turistul american a avut doar cuvinte de laudă și a descris locația ca fiind una uimitoare. Acesta a fost de-a dreptul impresionat de curățenia pe care a găsit-o în apartamentul respectiv, dar și de dotările acestuia.
Pe lângă mașina de spălat, în apartament se regăsea și un uscător de rufe, dar și mobilă aproape nouă. Surprinzător, spune bărbatul, care a mai fost odată în această locație, e faptul că totul este atât de bine întreținut, de parcă nimeni nu ar mai fi stat acolo.
”Dar nu, a fost aici și vara trecută, ceea ce înseamnă că au avut grijă perfectă de apartament. Nu s-a învechit deloc de când am fost ultima oară”, a mai adăugat turistul american, în clipul video care a devenit viral pe internet, adunând mii de aprecieri.
@oopsimovedagain I think… this guy is gonna stay here longer than he planned ❤️😭🇷🇴 #romania #engineer #brasov #romaniangirls #traveler #oopsimovedagain
-
Evenimentacum 2 zile
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum o zi
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Utilacum 3 zile
Atenţionare meteo! Cod roşu de vânt puternic în zona de munte a Braşovului
-
Utilacum 2 zile
Consultație gratuită la Eximia City Clinic în Brașov! (P)
-
Evenimentacum 2 zile
Cine este jandarmul ucis în atacul sângeros de la Râşnov. Marian lucra de 16 ani în Jandarmerie şi urma să se căsătorească la vară
-
Economicacum 2 zile
O fermă din Făgăraş lansează un suc de afine care va fi distribuit în state precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Germania sau Marea Britanie
-
Administrațieacum 3 zile
Spitalul din Săcele va avaea un nou corp de clădire. Contractul de finanţare a fost semnat
-
Sportacum 2 zile
Unele dintre cele mai mari superstaruri ale atletismului mondial vin la Brașov Running Festival