Connect with us
Publicitate

Fapt divers

VIDEO / Imagini savuroase, la Sanctuarul Libearty din Zărnești. Doi urși au fost filmați în timp ce se jucau în zăpadă

Publicitate

Publicat

pe

După o viață de chin, zecile de urși care trăiesc acum la Sanctuarul Libearty din Zărnești simt ce înseamnă fericirea. În țarcurile generoase, ei se bucură de semi libertate, în inima naturii, înconjurați de copaci și sunt tratați de angajații rezervației ca adevărate VIP-uri.

Publicitate

Fericirea blănoșilor uriași se observă și în comportamentul lor din fiecare zi. Deși ar fi trebuit să hiberneze acum, iarna pare să fie anotimpul preferat al urșilor din sanctuar. Cum primăvara și vara piscinele sunt atracția principală a animalelor, în sezonul rece zăpada devine sursă inepuizabilă de distracție.

Îngrijitorii rezervației au filmat, în aceste zile, doi urși care se jucau în zăpadă, pe o ninsoare abundentă. În imaginile postate pe paginile de socializare ale Asociației Milioane de Prieteni putem observa cele două exemplare care se tăvălesc prin neaua proaspăt depusă pe pământ. Ei se mușcă în joacă, se călăresc și se trântesc prin omăt. În astfel de momente pare că blănoșii au lăsat în urmă traumele pe care le-au trăit și se bucură, în sfârșit, de o viață lipsită de griji.

Turiștii care vor să vadă animalele pot vizita sanctuarul în fiecare zi, de marți până duminică, iar prețul unui bilet de intrare costă 65 de lei, pentru un tur programat în timpul săptămânii și 70 de lei pentru vizitele din weekend. Cei care nu reușesc să ajungă la sanctuar, dar totuși vor să dea o mână de ajutor pentru îngrijirea urșilor, pot face donații AICI.

Publicitate

sursa video: facebook.com / AMP Libearty – Bear Sanctuary

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes