Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO / Iarna a revenit în forță, la Brașov. Două drumuri au fost blocate din cauza stratului consistent de zăpadă depus pe carosabil. Drumarii au intervenit cu zeci de utilaje de deszăpezire pentru a curăța șoselele

Publicat

pe

Codul portocaliu de ninsori, care a fost emis de meteorologi, și-a arătat forța în Brașov și alte 14 județe din România. A nins abundent în aceste zone, încă de seara trecută, pe pământ s-a depus un strat consistent de zăpadă, iar drumari au scos din garaje zeci de utilaje de deszăpezire și au intervenit pe șosele.

Publicitate

Dis de dimineață, două drumuri au fost blocate din cauza zăpezii depusă pe carosabil. Pe Drumul Național 1, în zona Cotul Donului și pe Drumul Național 73A, la Pârâul Rece, traficul a fost blocat timp de aproape o oră. S-a acționat cu utilajele cu lamă și a fost împrăștiat material antiderapant, iar după aproxomativ o oră traficul a fost reluat.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a intervenit cu aproape 40 de utilaje care au răspândit 250 de tone de material antiderapant. Acestea au fost împărțite astfel:

  • SDN Brașov: s-a acționat cu 19 utilaje și s-au răspândit 158 tone sare pe: A3, DN 1, DN 1A, DN 1E, DN 1S, DN 10, DN 11, DN 13, DN 13E, DN 73, DN 73A, DN 73B, DN 73F, DN73G și VOB;
  • SDN Miercurea Ciuc: s-a acționat cu 20 utilaje și s-au răspândit 92 tone sare pe: DN 11B, DN 12, DN 12A, DN 12C, DN 13A, DN 13B, DN 13C și DN 15.

Până diseară, la ora 22.00, este în vigoare o avertizare cod portocaliu de ninsori, care este valabilă și pentru județul Brașov. Meteorologii spun că în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali va ninge abundent (30…50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.

Publicitate
Zapada

Zapada

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes