Connect with us
Publicitate

Administrație

VIDEO / Două pârtii din Poiana Brașov vor avea nocturnă. Primăria Brașov va cheltui 3,7 milioane de lei pe lucrările care vor dura opt luni de zile

Avatar

Publicat

pe

Unul dintre proiectele supuse dezbaterii în ședința Consiliului Local din 25 martie este aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Realizare iluminat pârtie schi Lupului și Drumul albastru – Poiana Brașov”. Prin acest proiect, Municipalitatea dorește să extindă perioada de schi pe cele două pârtii, astfel încât, pe de o parte, să crească atractivitatea stațiunii, iar pe de altă parte să scadă presiunea existentă la mijloacele de transport pe cablu. În acest fel, va fi oferită o alternativă mai spectaculoasă de schi, după lăsarea întunericului, mai ales că, după cum declara și primarul Allen Coliban, ,,am constatat, mai ales anul acesta, că oferta Poienii Brașov este subdimensionată față de nevoi și față de interesul arătat de români. De aceea, trebuie să venim cu alternative de optimizare a domeniului schiabil”.

Publicitate

Cele două pârtii pe care se propune optimizarea, în această etapă – Lupului inferior și Drumul albastru – sunt pârtii deservite de telescaunul Lupului, astfel că  lucrările presupun doar instalarea sistemului de iluminat.

video

,,În ședința de joi a Consiliului Local vom supune la vot consilierilor locali aprobarea SF-ului și a indicatorilor tehnico-economici pentru iluminarea celor două pârtii din cadrul stațiunii Poiana Brașov. Este vorba de Lupului inferior și de Drumul albastru. În felul acesta vom face mai atractivă Poiana, dar totodată vom reduce cozile care se formează la momentul acesta, pentru că sunt convins că mulți oameni își vor dori să vină și seara la schi”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.

Publicitate

Scenariul recomandat de proiectant presupune realizarea unui sistem de iluminat nou compus din rețele de alimentare subterane, stâlpi metalici, aparate de iluminat cu tehnologie LED – iluminat normal și RGB pentru pârtia Lupului și iluminat normal pentru Drumul albastru, implementarea unui sistem de telegestiune, sistem de comandă DMX pentru proiectoare precum și sistem de monitorizare video și filmare evenimente sportive.

Soluția tehnică propusă înseamnă:

Publicitate

Pentru pârtia Lupului – iluminarea în regim de competiție a 880 m de pârtie de schi, formată din 35 de stâlpi metalici pentru iluminat, 53 aparate de iluminat tip proiector cu surse LED ALB, 34 aparate de iluminat tip stradal cu surse LED ALB, 12 aparate de iluminat tip proiector cu surse LED RGB (acestea își pot schimba culoarea și pot fi folosite în cazul evenimentelor sportive, de exemplu la premierea sportivilor; ele vor fi montate în partea de jos a pârtiei, în zona stației inferioare a telescaunului Lupului), 34 module de telegestiune, 8 camere video supraveghere și filmare.

Pentru pârtia Drumul albastru, care face legătura între stația superioară a telescaunului Lupului și stația inferioară a telegondolei (parcare), proiectantul propune iluminarea în regim normal (recreativ) a 1.100 de metri de pârtie, prin amplasarea a 50 de stâlpi care au în componență: 3 aparate de iluminat tip proiector cu surse LED ALB; 49 aparate de iluminat tip stradal cu surse LED ALB și 49 module de telegestiune.

Comanda aparatelor de iluminat tip proiector (alb și RGB)

Publicitate

Comanda va fi realizată centralizat prin protocol DMX*. Transmisia de date va fi realizată prin cablul de comandă prevăzut special pentru acest scop. Fiecare proiector va fi adresabil individual și pe fiecare modul al acestuia, în cazul celor RGB. În cabina de comandă amplasată în stația inferioară a telescaunului va fi amplasat un echipament de comandă.

Comanda aparatelor de tip stradal

Comanda aparatelor de iluminat stradal va fi realizata în sistem telegestiune. În timpul funcționarii sistemului de telegestiune se va putea păstra tensiune permanentă în rețea. Comanda aprinderii/stingerii/dimmingului iluminatului public se va face prin modulele montate în aparatele de iluminat. În afara informațiilor despre funcționarea aparatelor de iluminat, sistemul de telegestiune va furniza informații despre rețeaua de alimentare, calitatea energiei electrice, precum și eventualele defecte sau furturi de curent.

Publicitate

Valoarea estimată a acestei investiții (construcție și montaj) este de 3,7 milioane lei, TVA inclus, iar durata de realizare, inclusiv partea de proiectare, este estimată la 8 luni de zile.

Pe lângă această investiție, primarul Coliban a prezentat, luna trecută, și următoarele proiecte de optimizare a domeniului schiabil: construirea unor instalații de nocturnă pe pârtiile Drumul roșu și  Subteleferic; construirea unui nou telescaun fix de 4 locuri, cu plecare din zona Stadion și descărcare în zona Ruia, cu intersectarea traseului telescaunului din zona superioară a Pârtiei Lupului; construirea unei noi instalații de telescaun fix de 4 locuri, între platoul Ruia și actuala stație superioară a teleschiului Kanzel; completarea instalației de produs zăpada artificială pentru a putea acoperi întreg domeniul schiabil existent.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Administrație

Brașovul nu va avea un spital regional prea curând. Ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă: Spitalele regionale, imposibil de construit în următorii 6-7 ani

Avatar

Publicat

pe

Brașovul are mare nevoie de un nou spital. Deși autoritățile locale fac eforturi mari pentru pregătirea studiilor și a proiectelor tehnice, astfel încât brașovenii să se poată bucura cât mai repede de servicii de sănătate de calitate, ultimele declarații ale ministrului Sănătății arată că vor trece ani buni până vom vedea un nou spital în Brașov. Mai mult, finanțarea noului Spital din Brașov (valoare estimată la 600 milioane de euro) prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pare tot mai departe.

Publicitate

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că realizarea unui spital de anvergura celor regionale durează şase, şapte ani şi că acestea nu vor fi gata până la finalul acestei guvernări.

“Spitalele regionale sunt în etapa de licitaţie pentru proiectarea tehnică. Sperăm în cursul verii să semnăm primul contract de proiect tehnic pentru Spitalul Regional de la Iaşi, urmat apoi de cel de la Cluj şi de cel de la Craiova.

Publicitate

Urmează un an în care se efectuează efectiv proiectarea tehnică, iar apoi urmează licitaţia pentru construcţie.

Sunt proiecte complexe, care într-adevăr sunt în întârziere şi au fost în întârziere şi când a venit echipa noastră la minister.

Publicitate

Trebuie să înţelegem că, având un asemenea grad de complexitate, inclusiv în ţările unde lucrurile merg foarte bine, unde achiziţiile publice merg foarte bine, unde profesionalismul proiectanţilor şi al constructorilor este unul înalt, construcţia unui spital de o astfel de anvergură durează şase, şapte ani”, a explicat Ioana Mihăilă, în timpul unei emisiuni la Prima TV.

Aceasta a mai spus că spitalele regionale nu mai au șanse să fie construite în timpul actualei guvernări și a explicat de ce nu au fost cuprinse în PNRR.

“Nu cred că vom vedea clădirea spitalului în 2024.

Publicitate

Noi am vrut să includem spitalele regionale la un moment dat în PNRR şi am cerut părerea specialiştilor, iar specialiştii ne-au spus că este destul de riscant pentru că anul 2026, adică august 2026, până când trebuie să fie funcţională construcţia, s-ar putea să fie riscant. Nu imposibil, dar riscant”.

Așadar, în următorii 6 – 7 ani, guvernul actual și cel viitor se vor concentra pe construirea acelora din Iași, Cluj și Craiova.

Publicitate
Citește mai mult

Administrație

De aproape trei ani, lunar, 42.000 de persoane sunt nevoite să suporte costuri mai mari cu 40% pe transport din cauza lipsei podului feroviar de la Budila, prăbușit în 2018. Allen Coliban a făcut propria investigație pe vremea când era senator

Avatar

Publicat

pe

Ar trebui să avem trenuri care merg cu 160 km/h, dar, în realitate, CFR nu poate înlocui o şină ruptă acum 4 ani. O anchetă „România, te iubesc!” scoate la iveală numeroase probleme din infrastructura feroviară care țin trenurile pe loc sau la viteze mai mici decât acum 100 de ani. Este și cazul liniei care leagă Brașov de Întorsura Buzăului. De aproape trei ani de zile aici nu se mai circulă.

Publicitate

În 2018, s-a prăbuşit podul de la Budila. Cu doar câteva minute înainte să se destrame şi să cadă în râu podul a fost traversat de un tren cu călători. Divinitatea, soarta, norocul, au făcut ca în urma acestui dezastru să nu vorbim şi despre morţi sau răniţi.

Prăbuşirea podului de la Budila a scos din folosinţă şi cel mai lung tunel din România, tunelul Teliu, deschis circulaţiei în 1931 şi închis în 2018. A fost săpat prin munte, pe o lungime de 4,3 kilometri, în perioada interbelică. La capătul celălalt este Întorsura Buzăului.

Publicitate

Raul Urda – Primar Întorsura Buzăului: „În medie erau 1.400 de persoane care făceau naveta cu trenul la Braşov.”
Reporter: Şi pe lună?
Raul Urda: „Cam 42.000.”

În lipsa trenului, de trei ani, oamenii circulă cu microbuzul.

Publicitate

Reporter: Şi diferenţa de preţ estimativă între preţul biletului de tren şi preţul biletului de microbuz?
Raul Urda, primar Întorsura Buzăului: „A crescut cam cu 40% preţul pe transport din cauza transportului rutier.”

După prăbuşire, în gara din Întorsura au rămas blocate 6 vagoane ale unui transportator privat. Care n-a mai avut ce să facă cu ele așa că le-au tăiat și le-au dus la fieri vechi, niște capace din plastic e tot ce a mai rămas din ele.

Raul Urda – Primar Întorsura Buzăului:
„La fier vechi, efectiv au venit în gară, le-au tăiat le-au dezmembrat în această locaţie şi le-au vândut la fier vechi toate”

Publicitate

Ancheta lui Allen Coliban
Allen Coliban, primarul Brașovului, era senator la momentul prăbuşirii şi a făcut propria investigaţie. Spune că evacuarea cu întârziere a unui baraj din amonte a creat o undă de şoc care a lovit cu putere podul. Valul ar fi prins viteză şi din cauza balastierelor care au sfârtecat albia râului în zona căii ferate. Şi este de părere că a nici podul nu a fost întreţinut corespunzător.”

Allen Coliban: „Felul în care a fost făcută mentenanţa, în care a fost întreţinut, care avea o vârstă venerabilă, ce-i drept care nu ar fi trebuit să cadă, şi în niciun caz n-ar fi trebuit să reprezinte un element de risc în halul ăsta, încât să treacă un tren şi la câteva minute să se prăbuşească podul.”

Ruta Braşov – Întorsura Buzăului era atunci în proprietatea regionalei Braşov şi în concesiunea companiei private de transport. În 2018, şeful regionalei era Ioan Pintea. Spune că de monitorizare trebuia să se ocupe firma, nu CFR-ul.

Publicitate

Ioan Pintea – director general CFR Infrastructură:
„Cădea în responsabilitatea operatorului respectiv. Şi dacă ar fi fost în intreținerea noastră, acel eveniment tot s-ar fi produs pentru că a fost un fenomen de o violență nemaiîntâlnită.”

Acum CFR va plăti 25 de milioane de lei pentru un pod nou şi alţi bani pentru revizia căii ferate, nefolosită de trei ani. Lucrările au început săptămâna aceasta.

Au trecut 15 ani de când România are la dispoziție miliarde de euro de la Bruxelles ca să lege cu o cale ferată modernă portul Constanța de graniţa de Vest, asta deși am avut la dispoziție miliarde de euro, bani europeni.

Publicitate

Din 2007 şi până în prezent România a pierdut fonduri europene de aproape 1 miliard şi jumătate de euro destinate infrastructurii feroviare.

Emisiunea „România, te iubesc!” poate fi urmărită integral aici.

Publicitate
Citește mai mult

Administrație

Lupta dintre Primărie şi P&P continuă. Allen Coliban: „P&P a suspendat plata părcărilor prin SMS. Vă asigurăm că până la remedierea situației nu se vor da amenzi”

Redactia Brasov

Publicat

pe

Primarul braşovului, Allen Coliban, pune că a primit mamu multe sesizări în care se specifică faptul că de ieri seară plata parcărilor publice prin SMS nu mai funcţionează. Acest fapt vine după ce Consiliul Local a reziliat contactul cu firma care a prestat serviciile de parcare până acum.

Publicitate

În cest sens, primarul spune că în perioada următoare, până ce procedurile de reziliere a contractului se termină şi SC P&P SRL va da către primărie toate bunurile, nu se vor aplica amenzi pentru cei care nu plătesc parcare.

„Se pare că în urma notificării legate de rezilierea contractului, P&P a suspendat plata părcărilor prin SMS, deși acest serviciu trebuie predat Primăriei.

Publicitate

Vă asigurăm că până la remedierea situației nu se vor da amenzi pentru parcarea pe aceste locuri.

Avem rugămintea să nu parcați pe locurile pentru persoanele cu dizabilități sau pe cele pentru mașinile electrice.

Publicitate

Nu ne lăsăm intimidați și mergem mai departe!”, a transmis Allen Coliban.

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>