Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO / Dorel a lovit, din nou, la Brașov. Un șofer de la Electrica ar fi dat cu mașina peste un hidrant, iar pe marginea străzii a apărut o fântână arteziană înaltă de trei metri

Publicat

pe

Celebrul Dorel a lovit din nou. De această dată a creat, fără voia lui, o fântână arteziană înaltă de trei metri, pe o stradă din Brașov. Dis de dimineață, un angajat al companiei Electrica ar fi dat cu mașina peste un hidrant pe care l-a și rupt, iar apa a țâșnit cu putere din pământ vreme de aproape două ore. Sute de mii de litri s-au pierdut, iar cantitatea uriașă de apă s-a scurs pe șosea.

Publicitate

Era ora nouă dimineața când Compania Apa a fost anunțată că un hidrant a fost rupt. Ajunși la fața locului, angajații au aflat că de vină pentru haosul creat ar fi un șofer.

„Este vorba despre un hidrant care a fost rupt de către lucrătorii de la Electrica care executau niște lucrări în zonă. Au rupt hidrantul în urma unor manevre cu niște mașini de pietriș”, a declarat Alina Bălătescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Apa Brașov.

A urmat o misiune contra cronometru pentru limitarea pagubelor. Ca să ajungă la robinetul de lângă hidrant, angajații companiei Apa au fost nevoiți să spargă asfaltul. Cantitatea uriașă de apă care țâșnea din asfalt s-a scurt pe șosea, dar și pe trotuar. Brașovenii care au trecut prin zonă au rămas muți de uimire când au văzut cum țâșnește apa din pământ. Pentru că temperatura exterioară era foarte scăzută, probleme au avut și șoferii din cauza aburilor emanați care au acoperit drumul ca o ceață densă.

Publicitate

Apa pe cinci străzi din zonă a fost oprită vreme de patru ore până când specialiștii au reușit să remedieze avaria și să schimbe hidrantul stricat cu unul nou. Marea problemă este că sute de mii de litri de apă s-au pierdut în urma acestui incident.

„Specialiștii noștri au încercat să facă un calcul, e vorba și de perioada de timp în care curge și de un anume debit. Pentru 30 de minute se pierd aproximativ o sută de metri cubi. Pierderea asta nu o suportă, în niciun caz, clienții. E o pierdere a Companiei Apa Brașov”, a mai spus Alina Bălătescu.

Astfel de incidente se întâmplă des în oraș, mai ales pe perioada iernii. De multe ori mașinile derapează și ajung să rupă hidranții de pe marginea drumului, dar sunt situații când conductele se sparg și din cauza gerului.

[fvplayer id=”1499″]

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes