Fapt divers
VIDEO / Doi cerbi, surprinşi în timp ce îşi măsurau forţele, în Munţii Bucegi

Doi cerbi au fost filmați în timp ce simulau o luptă în zăpadă. Doar trei luni îi mai despart de momentul în care cârdurile formate în toamnă se vor destrăma.
Imaginile cu tinerii cornuți care își testează puterile, în joacă, au fost postate de Regia Națională a pădurilor pe pagina de Facebook Romsilva, transmite adevarul.ro.
„Cerbii, care se bucură și de prima zăpadă de anul acesta, au fost surprinși de o cameră de monitorizare a faunei sălbatice instalată în teren de Traian Popescu, ranger la Romsilva – Administrația Parcului Natural Bucegi”, se arată în descrierea care însoțește imaginile.
Cerbul, un erbivor care, la origine, a fost un animal de joasă altitudine, a fost împins treptat de civilizaţie către altitudini tot mai mari.
Este întâlnit acum în zonele de munte și de deal, este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă.
„În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna, viţei şi chiar cerbi din al doilea an. Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar. Cârdurile sunt alcătuite după boncănit, care are loc toamna, şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie”, explică Romsilva.
Masculii au greutatea cuprinsă între 180 şi 300 de kilograme, pe când femelele au doar 90 -150 de kilograme.
Situat în centrul țării, Parcul Natural Bucegi este unul din cele 22 de parcuri administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Are o suprafață de peste 32.000 de hectare, din care aproape 21.500 de hectare sunt păduri.
În noiembrie 2022, camerele de monitorizare a faunei din Parcul Național Piatra Craiului au surprins, în perioada în care se formează cârdurile, doi cerbi tineri care-și măsoară forțele lângă o băltoacă din pădure.
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / 224.000 de curcani vor fi sacrificați din cauza celor 3 focare de gripă aviară care au fost confirmate la Codlea. Unii localnici cred că virusul nu este real
-
Sportacum 2 zile
Rezultat istoric pentru CSU Braşov. Patinatoarea Julia Sauter, locul 10 la Campionatul European de patinaj artistic
-
Evenimentacum 3 zile
Matei Dima, condamnat la amendă penală, după ce a fost prins drogat la Râşnov. Actorul şi-a recunoscut vinovăţia
-
Evenimentacum 3 zile
OPC Braşov a închis Pizza Station. Inspectorii au găsit produse expirate şi băuturi ţinute în vestiar, unde există şi un WC
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Un jandarm braşovean supraveghează turiştii de pe pârtiile din Poiana Braşov direct de pe placa de snowboard
-
Administrațieacum 2 zile
Lucrările la Sala Polivalentă din Braşov continuă. Au fost turnaţi 600 de piloți forați din cei 1.800 pe care îi va avea construcţia
-
Evenimentacum o zi
Prima sentinţă definitivă în dosarul „Şpagă în spitalele Covid din Braşov”. Poliţistul care sifona date din dosar a primit şase ani de închisoare
-
Economicacum 2 zile
Cinci trenuri ale braşovenilor de la Regiotrans au fost vândute la prețul de un leu și jumătate pe kilogram, pentru fier vechi