Connect with us

Util

VIDEO / De mâine, mai puține cozi la transportul pe cablu din Poiana Brașov. Se va putea schia și în partea inferioară a masivului Postăvarul

Știri Brașov

Publicat

pe

De mâine se schiază și pe pârtiile din partea inferioară a masivului Postăvarul 

Publicitate

De vineri, 14 ianuarie, ora 9.00, se va putea schia și pe pârtiile din zona inferioară a masivului Postăvarul, doua dintre acestea fiind deschise practicării schiului, este vorba de Drumul Roșu și Subteleferic.

Se schiază, în continuare, pe pârtiile deschise deja, zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu,  pârtiile Doamnei, Kanzel și Ruia, precum și pe pârtia Stadion. 

Publicitate
video

„Având în vedere că în ultimele zile ne-au ajutat și condițiile meteo, de mâine putem deschide și două pârtii din partea inferioară a Masivului Postăvarul, este vorba de Drumul Roșu și SubTeleferic. Odată cu deschiderea acestor pârtii presiunea care exista pe domeniul schiabil din Poiană se reduce semnificativ, astfel încât schiorii, pe de o parte, pot coborî până în poiană și nu mai sunt obligați să utilizeze doar telescaunul, iar, pe de altă parte, există pârtii și pentru începători, dar și pentru avansați pe care aceștia pot schia“, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

 Starea pârtiilor este bună, mai ales că în aceste zile au fost temperaturi negative și a nins; stratul de zăpadă are o grosime de 30-40 de centimetri. În această dimineață temperatura în zona domeniului schiabil a fost de -10 grade. 

Publicitate

 Funcționează următoarele instalațiile de transport pe cablu, cele două telecabine, Kanzel și Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiul Stadion.

Rămân în continuare închise pârtiile Sulinar și Bradul, ,,S”-ul mare și zona inferioară a pârtiei Lubului.

În această perioadă, în timpul săptămânii, de luni până joi, schiorii beneficiază de reducerea transportului pe cablu. Astfel, pentru telecabina Capra Neagră și telegondolă, în loc de 6 puncte vor fi anulate 5, pentru telecabina Kanzel, se vor anula 4 puncte în loc de 5, iar la telescaunul Ruia, 3 în loc de 4. 

Valabilitatea punctelor rămase pe ski-pass-urile din sezonul 2019-2020, se prelungește, automat, până în 28 martie 2021.

Instalații pe cablu și de unde procurăm bilet

Pentru accesul spre partea superioară a masivului, schiorii vor putea utiliza telegondola și telecabina Kanzel (telecabina mică), iar la coborârea vor putea utiliza telegondola. În zona de schi se va putea utiliza telescaunul Ruia. Va funcționa și telecabina Capra Neagră, dar schiorii nu vor avea acces, pe schiuri, de la aceasta către cele 4 pârtii. Ultima urcare va fi la ora 15.45.

Publicitate

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei, plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii, vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Tarife de transport pe cablu

Prin decizia Consiliului Local, tarifele la transportul pe cablu au rămas la același nivel ca anul trecut.

Tarifele variază de la 45 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulți, la 570 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte. Există și posibilitatea achiziționării unui ski-pass în valoare de 1.050 lei pentru acces nelimitat timp de zece zile pentru un adult. Pentru copii, o cartelă cu 10 puncte costă 25 de lei, iar una cu 240 de puncte, costă 300 de lei. Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.

Ca în fiecare an, există o gamă foarte largă de variante de ski-pass-uri, de la cele cu un număr fix de puncte la cele tip abonament, cu puncte nelimitate, dar cu valabilitate pe zile sau pe ore.

[Best_Wordpress_Gallery id=”92″ gal_title=”Poiana”]
Publicitate
Publicitate
1 Comentariu
  • Avatar ioan dima spune:

    Am observat de cativa ani incoace , cam de pe la ora 8.30 , incepe deja sa se formeze coada la gondola, progaramul incepand la ora 9.00 . Banuiesc ca administratorii stiu si ei asta. Si daca stiu, de ce nu se adapteaza „cererii pietei” ? De ce nu decaleaza deschiderea cu jumatate de ora? In acest fel ar veni in intampinarea CLIENTILOR , ar diminua cozile si implicit asteptarea si statul in frig, ar fluidiza traficul si i-ar multumi in primul rand pe brasovenii care vin ” la prima ora” , pt bucuria vietii lor, o coborare sau doua inainte de servici.

  • Util

    Se opreşte apa în cartierul Astra

    Redactia Brasov

    Publicat

    pe

    Mai multe blocuri din cartierul Astra rămân astăzi fără apă până la ora prânzului. Apa va fi oprită pentru repararea unei avarii anunţă Compania Apa.
    „Azi, 11 Aprilie, între orele 8.00 – 13.00, furnizarea apei va fi întreruptă din cauza unei spărturi de conductă, pe următoarele străzi:
    – B-dul Saturn nr.31A, 31B, 32A, 32B, 41A, 50
    – Zizinului nr.98, 100, 102
    – Neptun nr.15A, 19A, 23A, 29
    – Mercur nr.3A, 9
    – Apollo nr.5A, 5B
    – Soarelui nr.10
    Ne cerem scuze pentru disconfort!”, a transmis pe Facebook Compania Apa

    Publicitate
    Citește mai mult

    Util

    Călătoriile cu autobuzele din Braşov se pot plăti şi direct cu cardul bancar în mijlocele de transport. RATBV este prima companie de transport în comun din ţară care permite plata la acelaşi validator atât cu carduri bancare cât şi cu carduri emise de instituţie

    Redactia Brasov

    Publicat

    pe

    Publicitate

    Pentru a veni în sprijinul clienţilor săi, RATBV S.A. a implementat primul serviciu de plată din România cu tehnologie EMV Tranzit destinat transportului public, respectiv sistemul de plată a călătoriei cu autobuzul sau troleibuzul în care, la aceleași validator, se pot folosi atât cardurile bancare contactless, cât și cardurile de transport emise de societate. Astfel, la aparatele de validare marcate în autobuze și troleibuze cu siglele Mastercard sau Visa se pot face plăți și direct cu cardul bancar, această tehnologie asigurând un timp scurt pentru efectuarea tranzacției, prin simpla apropiere a cardului de validator.

    În acest moment, sistemul funcţionează în toate autobuzele Menarini (validatorul din zona uşii 1), în toate autobuzele electrice SOR (validatorul din zona uşii 1, dar şi alte validatoare marcate cu siglele Mastercard sau Visa) şi în toate troleibuzele Solaris (validatoarele din zonele uşilor 1 şi 2). Fiecare autobuz și troleibuz în care este posibilă plata călătoriei cu cardul contactless este inscripționat şi pe exterior, cu un colant ce prezintă siglele Mastercard sau Visa.

    Publicitate

    Prin utilizarea cardului bancar contactless, călătorii pot achiziționa de la validator bilete cu câte o călătorie pe orice traseu operat de RATBV S.A. în Municipiul Brașov, însă doar pentru linia pe care o folosesc în acel moment. În fiecare mijloc de transport public dintre cele menţionate există cel puțin un validator care permite plata cu cardul bancar, acesta fiind marcat cu simboluri specifice (Visa/Mastercard).

    După realizarea plății călătoriei, prin apropierea cardului bancar contactless de validator, este emis un bon călătorului, pe care sunt înscrise următoarele date: numărul mijlocului de transport în care a fost achitat biletul de călătorie, data și ora emiterii, textul ”Valabil 50 de minute de la ora…”, valoarea și tipul biletului achiziționat (exemple: urban / Poiana Brașov), ultimele patru cifre din numărul cardului cu care s-a făcut plata, mesajul ”Tranzacție acceptată” și textul ”Păstrați copia pentru verificare. Mulțumim pentru călătoria cu RATBV S.A.”. În cazul în care serviciul de transfer bancar nu este functional, validatorul va afișa un mesaj de atenționare și de recomandare a serviciului alternativ de plată prin aplicația pentru smartphone ”24pay”. În situația în care validatorul este funcțional, însă, din cauza unei erori, plata nu se finalizează, acest lucru va fi semnalat călătorului prin emiterea unui bon cu mesajul ”Tranzacție neacceptată”. Procesul de autorizare a plății va fi de maxim șase secunde.

    Publicitate
    Citește mai mult

    Util

    De mâine elevii din Braşov şi părinţii lor se pot testa gratuit pentru Covid. Unde se deschid cele trei centre

    Redactia Brasov

    Publicat

    pe

    Publicitate

    Direcția de Sănătate Publică a județului Brașov anunță că de mâine, 8 aprilie 2021, devin operaționale și punctele de recoltare a probelor pentru testare antigen rapidă COVID-19 amenajate în trei unități de învățământ din municipiul Brașov, astfel:

    * Școala Gimnazială nr. 19 Brașov (sala de sport), Aleea Lăcrămioarelor, nr. 2 – teste rapide pentru elevi, membri ai familiilor acestora și profesori, program luni-vineri, orele 8:00-15:00.

    Publicitate

    * Școala Gimnazială nr. 9 Brașov, str. Brazilor, nr. 18 (sala de sport- cabinetul medical) – teste rapide pentru elevi, membri ai familiilor acestora și profesori, program luni-vineri, orele 8:00-15:00;

    * Colegiul Nicolae Titulescu Brașov, str. 13 Decembrie, nr. 125 (cabinetul medical) – teste rapide pentru elevi, membri ai familiilor acestora și profesori, program luni-vineri, orele 8:00-15:00.

    Publicitate

    Testarea la aceste puncte este gratuită

    Publicitate
    Citește mai mult
    Publicitate
    Publicitate

    De Interes

    >