Eveniment
VIDEO / Ciocnire în lanț pe DN 1, între Braşov şi Ploieşti. Trei vehicule militare înmatriculate în Marea Britanie au fost implicate
Poliția din Prahova a anunțat că trei trailere care făceau parte dintr-un convoi care transportă echipament militar au fost implicate într-un accident soldat cu pagube materiale, produs luni, 4 martie, pe DN 1, în judeţul Prahova.
Accidentul rutier a avut loc luni, pe drumul naţional 1, în zona localităţii Băicoi din judeţul Prahova.
Trei trailere care circulau pe sensul de mers Braşov către Bucureşti au intrat în coliziune faţă-spate, în urma evenimentului fiind înregistrate doar pagube materiale.
”Din primele verificări, a reieşit faptul că impactul a avut loc între 3 vehicule, conduse de 3 bărbaţi cu vârstele de 23, 24 şi 28 de ani. Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Prahova.
Cele trei autovehicule, care transportă echipament militar, au numere de Marea Britanie.
Potrivit unor surse, acestea se îndreptau către baza militară de la Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa.
-
Economicacum o ziTaxele a 11 angajați, reținute dar neplătite statului. Administrator din Codlea, trimis în judecată
-
Fapt diversacum o ziAeroportul Brașov se transformă în „Dracula Airport” la final de octombrie
-
Utilacum 2 zileNoi soluții pentru eficientizarea transportului metropolitan din Râșnov: Conexiune directă cu Poiana Brașov
-
Evenimentacum 2 zileFOTO / Accident în lanț pe bulevardul Saturn: Trafic îngreunat în zona Gemenii
-
Evenimentacum 2 zileZiua Pompierilor din România, sărbătorită la Brașov cu paradă militară și expoziție de tehnică de intervenție
-
Administrațieacum 2 zileO nouă parcare subterană în centrul Brașovului? Ce propun arhitecții pentru Centrul Civic și zona Primăriei
-
Utilacum 2 zileVremea în Brașov: Caniculă sufocantă urmată de furtuni și vijelii
-
Politicsacum o ziIlie Bolojan ia în calcul demisia din fruntea Guvernului


