Connect with us
Publicitate

Social

VIDEO / Ceremonial militar, în Piața Sfatului. Studenții Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov au depus astăzi jurământul

Publicat

pe

Cei 143 de studenți care au intrat în anul I la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, din Brașov, au depus jurământul în cadrul unui ceremonial militar organizat în Piața Sfatului. Sute de brașoveni și turiști au asistat la momentul în care tinerii studenți jură credință poporului român.

Publicitate

După discursurile oficialităților și slujba religioasă, a urmat momentul mult așteptat. Rând pe rând, fiecare student și-a strigat numele, iar la final cu toții au rostit în cor următorul jurământ:

„Jur credință patriei mele, România! Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții! Jur să respect constituția, legile țării și regulamentele militare! Așa să ne ajute Dumnezeu!”.

După depunerea jurământului, studentul care a fost admis la academie cu cea mai mare medie a susținut un discurs în numele tuturor colegilor săi.

Publicitate

„Stimați colegi, cadre și onorată asistență. Mă simt onorat să mă aflu aici, însă țin să menționez că doar câteva sutimi mă fac pe mine să fiu în fața dumneavoastră și nu alt coleg din colectivul din care sunt bucuros și mai ales împlinit să fac parte. Sunt sigur că pe lângă pasiunea pentru aviație, împărtășim și o serie de valori, precum camaraderie, ambiție, spirit de sacrificiu și dedicare. Acestea reprezintă doar un fragment din portretul unui cadru militar. Însă sunt sigur că prin ajutorul lui Dumnezeu vom ajunge cu toții să fim demni de uniforma militară și complet capabili și competenți să onorăm jurământul pe care tocmai l-am depus. Acest moment marchează oficial trecerea noastră în rândul Armatei Române, întrucât jurământul reprezintă piatra fundamentală a formării militare, iar prin el vom purta în suflet drapelul românesc”, a spus Denis Răducanu, reprezentantul studenților din anul I.

Bobocii Academiei Henri Coandă au intonat imnul României, iar apoi au defilat în cadrul paradei militare, pe ritmurile muzicii de fanfară. Întregul ceremonial a fost transmis, în direct, pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale.

Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” pregăteşte tineri ofiţeri în specializările management în aviaţie, management aeronautic, managementul traficului aerian, managementul sistemelor de supraveghere aeriană şi managementul sistemelor de rachete şi artilerie antiaeriene.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes