Connect with us
Publicitate

Social

VIDEO / Călin Donca despre fostul său prieten, Dorian Popa: „Nu mai dorește să mai aibă de-a face cu mine, în niciun fel”. Cum și-a petrecut milionarul din Brașov prima săptămână din arestul la domiciliu

Publicat

pe

A trecut o săptămână de când milionarul Călin Donca a ieșit din închisoare și a fost plasat în arest la domiciliu. Primele zile din perioada de semi libertate și le-a petrecut alături de soție și cei cinci copii ai săi în apartamentul mamei sale din Brașov. Pe rețelele sociale, omul de afaceri a postat imagini de la revederea cu familia sa.

Publicitate
@calin.donca

Momentele pe care viata ni le ofera uneori sunt mai presus de cuvinte. Emotia de a te revedea cu cei dragi după o perioadă dificila, este inexprimabila 🥹 Cea mai mare bogatie a mea sunt copiii si sotia care m-au asteptat cu mare dor si bucurie acasa Viata aduce adesea provocari neasteptate, iar felul în care reactionam la ele poate face diferenta. Flexibilitatea emotionala ne permite sa navigam printre aceste momente cu echilibru si incredere, invatand sa ne adaptam si sa crestem în fata schimbarilor inevitabile, transformand ploaia intr-un dans de invatare si crestere personala Speranta și dragostea s-au regasit în aceasta clipa si au umplut inimile tuturor cu caldura si bucurie. Aceste momente ne arata puterea de a reveni si de a aprecia fiecare secunda alaturi de cei dragi ❤️🙏@doncaorianda

♬ original sound – 🎶🎧

Pentru prima oară după trei luni, cei cinci copiii ai familiei Donca și-au revăzut tatăl. Vizibil slăbit, cu barbă și păr mare, Călin Donca arăta de nerecunoscut în fața celor mici. Dar imediat ce s-au obișnuit, lucrurile au revenit la normal, iar toată familia s-a mutat în apartamentul bunicilor, acolo unde milionarul brașovean stă în detenție la domiciliu.

@calin.donca

Intrebare pentru voi: De ce am ales sa incep arestul la domiciliu in acest apartament si nu am mers la locatia din Sacele?

♬ original sound – Calin Donca

„Soția, rând pe rând a trebuit ca să le spună și partea de arest, închisoare, cum au înțeles ei, deoarece au văzut în diverse medii unde au mers știri”, a spus Călin Donca, într-un interviu pentru Kanal D.

Călin Donca și-a petrecut ultimele trei luni în spatele gratiilor. În prima săptămână a stat într-o celulă din Câmpina, alături de alți cinci bărbați arestați.

Publicitate

„Cinci persoane în opt metri pătrați, aveam și baie acolo, o baie turcească cu duș deasupra, lângă baie era o mică chiuvetă unde puteam să ne spălăm pe mâini și pe față, iar lângă deja începea un pat supraetajat, în capăt încă unul și aici încă unul”, a povestit milionarul.

Apoi a fost mutat în arestul IPJ Brașov, într-o celulă de 16 metri pătrați, cu alți patru colegi. Inclusiv aici condițiile au fost greu de suportat.

„Rămâne o cameră în care ai o ușă fără clanță, o ușă care nu se deschide când vrei tu, ci când vor ei și când te uiți prin gratii afară, erau gratii și o plasă pe lângă gratii și când te uiți afară în sus, că stai la beci, și vezi o bucată de cer”, a mai spus acesta.

De câteva luni, familia Donca trăiește din ajutorul apropiaților pentru că toate conturile le-au fost blocate. Marea dezamăgire a fost reacția influencerului Dorian Popa care s-a dezis de milionarul brașovean odată cu izbucnirea scandalului.

„Am vorbit cu el la telefon ieri, l-am sunat și l-am întrebat dacă dorește să facem un vlog împreună în care să discutăm situația, în care să îmi pună întrebări. Mi-a spus că el nu mai dorește să mai aibă de-a face cu mine, în niciun fel”, a mai spus Călin Donca.

Publicitate

Cât despre sărbători, milionarul le va petrece cu familia, rudele și câțiva prieteni, în vila impunătoare pe care o are la Săcele.

„Părinții soției sunt deja la noi, mă așteaptă. Au lucrat ieri la cârnați. Pur și simplu reluăm ușor, ușor tradițiile, cum am făcut în fiecare an. Mi-aș dori achitarea tuturor acuzațiilor, ăsta ar fi un cadou miraculos pe care l-aș primi, însă sunt conștient că o asemenea anchetă durează”, a adăugat milionarul.

Călin Donca este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, înșelăciune, delapidare și manipularea pieței de capital. Prejudiciul estimat de procurori este de aproximativ 15 milioane de lei.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes