Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO / Bărbatul care a distrus ambulanţa la Râşnov a fugărit echipajul cu o sticlă spartă: „Te omor, te tai!”. Medic: „Am avut cioburi în gură. Şi acum dacă mă scuturați cred că am cioburi pe mine”

Publicat

pe

În această dimineață, în jurul orei 09.00, un tânăr de 26 de ani din Stațiunea Râșnov a fost protagonistul unui incident în care a fost nevoie de intervenția Poliției și a Serviciului de Ambulanță local. Tânărul a fost sesizat prin apel la numărul de urgență 112, declarând că se confruntă cu o stare de agitație și cefalee.

Publicitate

La sosirea ambulanței de la Serviciul de Ambulanță Râșnov, tânărul a manifestat un comportament extrem de violent, distrugând geamurile autospecialei de ambulanță. În plus, acesta a amenințat cu acte de violență unul dintre membrii echipajului de Ambulanță.

Datorită comportamentului agresiv și a istoricului său de astfel de incidente, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească din zonă pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

„Un bărbat în vârstă de 26 de ani care a agresat echipajul şi autosanitara, spărgând geamul din dreapta faţă, unde se afla colega medic. este cunoscut cu probleme psihiatrice şi care la sosirea echipajului a devenit agresiv fără un motiv anume, fără ca echipajul să apuce să interacționeze cu acest pacient.

Publicitate

Se pare că în ultimul timp au început să escaladeze astfel de fenomene, nu numai în rândul persoanelor cu probleme psihici, ci şi în rândul persoanelor care devin agresive din punct de vedere verbal cu echipajul. Sunt tot timpul nemulțumiți, au tot timpul ceva de revendicat. noi din păcate suntem un număr limitat de echipaje. Timpii de așteptare se măresc în administrarea şi executarea curselor. Atunci persoanele care așteaptă devin mai neliniștite, mai agitate, mai agresive verbal, dar câteodată şi fizic, atât cu echipajul cât şi cu autosanitarele.

Colegi atacați fizic nu au mai fost, doar verbal, agresiv verbal, se întâmplă des.”, a declarat Steluța Coțiu – director medical Ambulanța Brașov.

„Astăzi am primit o solicitare pentru un pacient de 26 de ani, cu agitație şi cefalee. Nu părea nimic foarte special. Ne-am dus să încercăm să găsim pacientul din loc public, am apelat pacientul iar acesta a început direct să ne înjure, foarte urât limbaj, am început să ne obișnuim în ultimul timp, şi să devină agresiv. Atunci am solicitat sprijinul Poliției. Am căutat să găsim un loc să parcăm maşina, să nu blocăm circulația. În momentul acela pacientul a venit alergând spre noi, a dat doi pumni în caroseria mașinii, a venit la geamul meu şi a dat un pumn atât de puternic încât a spart imediat geamul. Am avut cioburi în gură şi peste tot. Şi acum dacă mă scuturați cred că am cioburi pe mine. Șoferul a blocat uşile, a încercat să merge mai departe, nu putea să se încadreze pentru că era circulaţie pe stradă. Iar a venit după noi alergând, iar a lovit maşina şi apoi a fugit. Colegii, au încercat să îl urmărească de la distanță, măcar să nu îl piardă până vine Poliţia. În acel moment agresorul a găsit o sticlă pe jos, a spart-o şi a început să îl fugărească pe colegul asistent, strigând „Te omor, te tai!”, a spus Ramona Bătăran, medicul de pe ambulanța care a fost atacată.

Poliția a deschis un dosar penal în acest caz, iar anchetatorii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și amenințare. Toate acțiunile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

Autoritățile își continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și pentru a lua măsurile legale necesare în acest caz.

Publicitate
video
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes