Connect with us
Publicitate

Administrație

VIDEO / Bandă nouă de circulație la intersecția dintre DN1 și șoseaua care duce către pârtia Clăbucet, din Predeal. Această soluție ar trebui să rezolve problema aglomerației din zonă

Publicat

pe

Unul dintre cele mai aglomerate puncte de pe Drumul Național 1 ar putea să dispară. Direcția Regională de Drumuri și Poduri a început, în urmă cu câteva săptămâni, lucrările de lărgire a carosabilului la intersecția cu șoseaua care duce către pârtia Clăbucet, din Predeal. În fiecare iarnă, în această zonă se circula bară la bară din cauza sutelor de mașini care mergeau sau plecau de la domeniul schiabil din stațiune.

Publicitate

Drumarii au excavat o porțiune de teren și au pregătit-o pentru crearea unei noi benzi de circulație, iar acum au trecut la partea de asfaltare. Intersecția dintre DN1 și strada Teleferic va fi resistematizată prin crearea unor bretele de decelerare și accelerare precum și a unei benzi de stocare pentru vehiculele care virează la stânga.

„Este o lucrare extrem de utilă atât pentru municipalitatea Predeal, dar în primul rând pentru circulația pe DN. După cum știți, în sezon aici avem o problemă cu o aglomerare excesivă în momentul în care vine lumea la pârtie și pleacă de la pârtie. Sunt create două benzi de decelerare și accelerare pe intrare și pe ieșire, pe virajele la dreapta. Sperăm ca această investiție pe care o face DRDP-ul aici să rezolve problemele în perioadele aglomerate”, a declarat Tudor Duțu, director regional al DRDP Brașov.

„Extinderea acestei intersecții e un pas important pentru Predeal, trebuia de mult această lucrare. Această lucrare realizată de Compania de Drumuri va facilita accesul la pârtia Clăbucet mult mai ușor, sperăm să nu se mai facă cozile care erau, acele cozi interminabile”, a spus Marius Mateescu, viceprimarul Predealului.

Publicitate

Lucrările sunt executate de Secția Producție din cadrul DRDP Brașov și vor fi finalizate până la debutul sezonului de schi.

Astăzi (26.10.2022) a început reasfaltarea intersecției din Predeal, din zona domeniului schiabil

Astăzi (26.10.2022) a început reasfaltarea intersecției din Predeal, din zona domeniului schiabil

sursa video: DRDP Brașov

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes