Connect with us
Publicitate

Administrație

VIDEO / Au început lucrările la podul dintre Hărman și Prejmer. Proiectul de punere în siguranță al pasajului costă aproximativ 5 milioane de lei

Publicat

pe

După ce vreme de aproape 40 de ani nu s-a făcut nicio lucrare de reparații, podul care leagă localitățile Hărman și Prejmer a intrat într-un proces de punere în siguranță. Pasajul a fost construit în anul 1983, iar în timp s-a degradat foarte mult, astfel că viața celor care treceau prin zonă era pusă în pericol.

Publicitate

În urmă cu câteva săptămâni, bucăți din acest pasaj au început să cadă, iar responsabilii au intervenit pentru îndepărtarea pericolului. Angajații DRDP Brașov, cu ajutorul unui utilaj al CFR, au îndepărtat elementele care riscau să cadă peste drum sau pe calea ferată. Lucrările care au început acum vor dura aproximativ 4 luni.

„Podul este într-o stare avansată de degradare, mai ales pe zona pe care trebuie să o reparăm , să o remediem. Se vor îndepărta câte trei grinzi de pe fiecare deschidere, un total de nouă, se vor monta înapoi câte două grinzi pe fiecare deschidere, un total de șase grinzi. Se vor face reparații cu mortare speciale, se vor monta parapeți foarte grei pentru a proteja participanții la trafic care traversează pasajul. Se vor face reparații la culei, la pile”, a declarat Mihai Rozorea, reprezentantul constructorului.

„Au fost instituite restricțiile de circulație pentru evitarea acestui tronson. Ca variantă de ocolire, sugerăm participanților la trafic să aleagă cele două variante existente și anume din ocolitoarea Brașovului pe drumurile județene către Cărpiniș, Prejmer și din Lunca Câlnicului, Prejmer. Sunt două variante care sperăm să fie uzitate cu grijă de toți participanții la trafic”, a spus Tudor Duțu, director regional DRDP Brașov.

Publicitate

Circulația pe pod se va desfășura pe un singur sens, iar traficul este dirijat de semafoare. Vehiculele cu greutate mai mare de 3,5 tone vor circula pe un traseu deviat pe ruta Lunca Câlnicului – Cărpiniș – Tărlungeni – Varianta de Ocolire Brașov.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes