Connect with us

Tech

VIDEO / Au fost lansate noile modele Samsung Galaxy S24, dotate cu inteligență artificială. Cât costă dispozitivele

Publicat

pe

Publicitate

Samsung a lansat, în cadrul evenimentului Unpacked 2024, seria Galaxy S24, formată din modelele Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra. Vedeta acestei lansări pare a fi Inteligența Artificială, care se regăsește într-o mulțime de aspecte ce țin de utilizarea noilor modele Samsung, care vin echipate cu Galaxy AI, transmite wall-street.ro.

Publicitate

„Începem o nouă eră, un nou salt important în materie de tehnologie. Dacă, la un moment dat, tranziția de la telefoanele cu butoane la cele smart a fost văzut ca un progres important, credem cu tărie că acum ne aflăm în fața unui salt similar”, spune Tiberiu Dobre(foto) , Head of Mobile Division România și Bulgaria în cadrul Samsung Electronics.

Galaxy AI e format din două mari componente: una este cea a Inteligenței Artificiale dezvoltată de către Samsung și inclusă în dispozitiv, în timp ce cea de-a doua componentă este reprezentată de Inteligența Artificială bazată pe Cloud, dezvoltată alături de alți giganți tech, precum Google.

Influența Inteligenței Artificiale asupra modelelor Galaxy S24 se poate observa în mai multe situații, fie că vorbim despre calitatea pozelor, modul în care telefonul alocă resurse pentru diverse operațiuni, dar și interacțiunea utilizatorilor cu Internetul. În ceea ce privește ultima categorie, printre noutățile cu care vine seria Galaxy S24 este funcția „Circle to search”. Concret, în cazul în care ai deschis o fotografie pe ecran sau un video, poți încercui diverse elemente din imagine pentru a obține informații despre ele.

Un exemplu poate fi reprezentat de un articol vestimentar pe care-l vezi și ai dori să-l achiziționezi. Odată încercuit acel element, funcția îți va oferi detalii despre produsul respectiv, detalii precum modelul dar și exemple de platforme online de unde poate fi cumpărat.

Alte exemple de funcționalități alimentate de Inteligența Artificială vin zona conversațională. Noile modele din seria S24 vor permite traducerea în timp real a unei convorbiri telefonice sau transcriere ei. De asemenea, vorbim de funcționalități care îți permit să obții un rezumat al unui text mai amplu sau a unei ședințe, tehnologia fiind capabilă să recunoască prezența mai multor persoane participante la discuție.

Samsung Galaxy S24+ vine cu un ecran de 6,7 inch QHD+, în timp ce Samsung Galaxy S24 are un ecran de 6,2 inch FHD+. Ambele au Dynamic AMOLED 2X și o rată de refresh care ajunge la 120 Hz. În ceea ce privește camerele foto, avem la ambele pe partea din spate o cameră Ultra-Wide de 12 MP, una Wide de 50 de MP și o cameră telephoto de 10 MP(3x Optical Zoom). În ceea ce privește camera frontală, aceasta este de 12 MP. Bateria modelului Samsung S24 are o capacitate de 4.000 mAh, în timp ce pentru Samsung S24+ avem 4.900 mAh.

În ceea ce privește prețurile, Samsung Galaxy S24 va avea un preț de pornire de 4.499 de lei, Samsung Galaxy S24 Plus de la 5.699 de lei, iar Ultra de la 7.199 de lei.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes