Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO / Aproape de o nenorocire. O şoferiţă era să omoare un poliţist pe motocicletă care o urmărea

Publicat

pe

Un fapt de o gravitate extremă a fost semnalat de Sindicatul Europol pe pagina oficială de Facebook. Astfel, după cum relatează cei de la Sindicatul Europol, o femeie de 32 de ani care conducea un autoturism pe străzile din Buzău a refuzat să oprească la semnalul unui poliţist aflat pe motocicletă, mai mult de atât, „femeia a încercat să scape lovindu-i motocicleta care a fost proiectată într-un taxi care circula de pe sensul opus”.

Publicitate

Sindicatul Europol descrie scenele care puteau să se termine tragic pentru poliţistul de pe motocicletă. „Se poate observa cum femeia pierde pentru scurt timp controlul volanului dar redresează autorurismul și se deplasează în viteză crezând ca a scăpat după ce vede motocicleta în flăcări.

Adrian (n.r. poliţistul aflat în misiune) nu se pierde cu firea, îndepărtează curioșii din jurul focului și își anunță colegii despre caracteristicile autoturismului.

La scurt timp după mobilizarea echipajelor din teren, femeia este identificată într-o benzinărie, unde probabil se ascundea. Aceasta a fost reținută și este acuzată în acest moment de săvârșirea infracțiunii de <<tentativă de omor>> și <<părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției>>”.

Publicitate

sursa: Sindicatul Europol

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes