Connect with us
Publicitate

Fapt divers

VIDEO / Aproape 70 de tineri poliţişti, încadraţi recent la IPJ Braşov, învaţă să tragă cu pistolul

Publicat

pe

În perioada 12-23 iunie 2023, polițiștii Serviciului Pregătire Profesională Brașov au desfășurat activități în cadrul Modulului I al programului de pregătire „Execută trageri cu armamentul din dotare”, pentru inițierea în carieră a 69 de agenți de poliție, încadrați recent în structurile Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Programul de formare și inițiere în domeniul tragerii cu armamentul din dotare a inclus prezentarea elementelor de teorie a tragerii, dar și reguli și măsuri de siguranță privind mânuirea armamentului.

În acest mod, noii colegi au dezvoltat abilități din domeniul tragerii cu armamentul din dotare, fiind puși în situații simulate, pe baza unor scenarii concepute de ofițerii instructori. Astfel, aceștia s-au familiarizat cu condiții de tragere ce ar putea să se întâmple în timp real și au învățat să acționeze eficient pentru aplicarea corectă a legii.

Obiectivul I.P.J. Brașov este de a pregăti polițiști profesioniști care să răspundă eficient și legal provocărilor cu care se confruntă în mediul operativ, în vederea asigurării unui climat adecvat de ordine și siguranță publică a cetățenilor.

Publicitate

Pentru îndeplinirea acestui deziderat, ofițerii specialiști din cadrul Serviciului Pregătire Profesională Brașov derulează în continuare activități din sfera pregătirii de intervenție.

politia brasov
play-sharp-fill

politia brasov

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes