Eveniment
VIDEO / Aproape 100 de turiști din Brașov și alte 6 județe au rămas blocați cu mașinile în munții Bucegi. Jandarmii montani din Dâmbovița au intervenit pentru a scoate autoturismele din zăpadă

Iarna care a pus stăpânire peste zonele montane înalte i-a luat prin surprindere pe mulți români care au plecat în vacanță. Aproape 100 de oameni care au ajuns în masivul Bucegi au avut nevoie de ajutorul autorităților după ce au rămas blocați cu mașinile pe șosea. Cum șoferii nu mai puteau înainta din cauza stratului gros de omăt, ei au sunat la 112, iar în sprijinul lor au venit jandarmii montani din Dâmbovița.
„Jandarmii montani de la posturile Peștera și Zănoaga au acționat pentru a ajuta să ajungă la domiciliu mai mulți turiști rămași blocați cu autoturismele pe partea carosabilă, după ce s-au aventurat în Munții Bucegi. Intervențiile au avut loc, cu preponderență pe tronsonul de drum DJ 713A Dichiu – Orzea și intersecția cu DJ 714 Orzea – Zănoaga, partea carosabilă fiind acoperită cu gheață și zăpadă. Cei aproximativ 100 de turiști din București, Iași, Constanța, Prahova, Brașov, Dâmbovița și Argeș au fost sprijiniți de jandarmii montani și polițiști pentru a debloca autoturismele și să se deplaseze spre casă, în condiții de siguranță. Acțiunea s-a încheiat, fără probleme, după aproximativ 3 ore”, au declarat reprezentanții Jandarmeriei Dâmbovița.
Jandarmii le transmit turiștilor care se deplasează pe munte și câteva sfaturi utile:
- înainte de a pleca în zona montană, informaţi-vă asupra itinerarului propus, gradului de dificultate al acestuia și condiţiilor meteorologice locale;
- să aveți autovehiculele echipate corespunzător, pentru condiții de iarnă (tracțiune 4×4, anvelope de iarnă, lanțuri, nisip, lopată, etc.);
- să folosiţi numai drumurile deschise circulației, traseele marcate, să urmăriţi marcajele de pe traseu și să nu vă abateți de la acestea;
- să apelaţi cu încredere la jandarmii montani şi salvamontiști, să respectaţi indicaţiile acestora specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.
- Turiştii aflaţi în dificultate în zona de responsabilitate din Bucegii dâmbovițeni pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a solicita ajutorul jandarmilor montani.
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / 224.000 de curcani vor fi sacrificați din cauza celor 3 focare de gripă aviară care au fost confirmate la Codlea. Unii localnici cred că virusul nu este real
-
Sportacum 2 zile
Rezultat istoric pentru CSU Braşov. Patinatoarea Julia Sauter, locul 10 la Campionatul European de patinaj artistic
-
Evenimentacum 3 zile
O copilă de 15 ani, din Făgăraş, a dispărut fără urmă
-
Evenimentacum 2 zile
Matei Dima, condamnat la amendă penală, după ce a fost prins drogat la Râşnov. Actorul şi-a recunoscut vinovăţia
-
Evenimentacum 2 zile
OPC Braşov a închis Pizza Station. Inspectorii au găsit produse expirate şi băuturi ţinute în vestiar, unde există şi un WC
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Un jandarm braşovean supraveghează turiştii de pe pârtiile din Poiana Braşov direct de pe placa de snowboard
-
Evenimentacum 2 zile
Al doilea focar secundar de gripă aviară, confirmat la Peneş Curcanul, în Codlea. Ferma are peste 113.000 de curcani
-
Administrațieacum o zi
Lucrările la Sala Polivalentă din Braşov continuă. Au fost turnaţi 600 de piloți forați din cei 1.800 pe care îi va avea construcţia