Administrație
VIDEO / A început montarea turnului virtual la Aeroportul Braşov. Este al 2-lea din lume de pe un aeroport construit de la zero

Compania UTI a început montarea turnului de control virtual la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, a anunțat vineri Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov. Este primul aeroport din România și al doilea din lume construit de la zero având la bază un astfel de turn de control.
O echipă din Suedia de la Saab participă la montarea acestui turn virtual, a precizat președintele CJ Brașov într-o postare live pe Facebook.
„Acesta este primul turn virtual construit în România. Este al doilea aeroport din lume construit de la zero având la bază un turn de control virtual. Primul a fost în Suedia, al doilea este acesta în România”, a declarat Horia Cazacu, șeful de șantier pentru turnul virtual, clădirea de contigență și alte echipamente, potrivit economica.net.
Potrivit acestuia, turnul virtual are două componente. „Partea de preluare a imaginilor. Sunt 14 camere de luat vederi, orientate 360 de grade astfel încât pot prelua toate imaginile din jurul aeroportului, având suport două camere mobile cu ajutorul cărora se poate face zoom pentru anumite detalii. Cealaltă componentă va fi în interior și care va fi la Arad, este vorba de monitoarele de unde operatorii vor supraveghea și vor controla și dirija traficul aerian pe Aeroportul din Brașov”, a explicat reprezentantul UTI.
Acesta a mai spus despre camere că au o rezoluție care poate ajunge până la șapte kilometri și un sistem avansat de curățare.
Președintele CJ Brașov estimează că în luna decembrie se va zbura cu avionul de calibrare, iar din vara anului viitor vor începe primele zboruri cu pasageri. „Urmăm graficul de implementare și ne dorim ca anul viitor, în 15 iunie, să fim cu toții părtași la un eveniment important nu doar pentru Brașov, ci și pentru România, primul turn virtual și primul aeroport construit de la zero în ultimii 50 de ani în România”, a conchis Adrian Ioan Veștea.
-
Utilacum 2 zile
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 3 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Evenimentacum 3 zile
România s-a zguduit, noaptea trecută. 5 cutremure s-au înregistrat în țara noastră, în doar câteva ore. Un seism puternic, de magnitudine 7,8, s-a înregistrat și în Turcia
-
Administrațieacum 2 zile
Proiectul liniei de tren pentru Aeroportul Brașov – Ghimbav bate pasul pe loc. De ce nu lansează CFR Infrastructură contractul de 700 de milioane de lei
-
Evenimentacum 3 zile
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Utilacum 2 zile
Pârtia Lupului inferior, din Poiana Brașov, se deschide oficial mâine. Stratul de zăpadă, în masivul Postăvarul, măsoară între 30 și 50 de centimetri
-
Socialacum 3 zile
Brașovul, pe primul loc în România la violența în școli. Peste 1.500 de cazuri au fost înregistrate în județ, în perioada 2021 – 2022
-
Administrațieacum 3 zile
24 de locuințe sociale vor fi amenajate într-un bloc din Brașov. Valoarea proiectului este de peste 3,3 milioane de lei